Cum a inceput TravelSmartInfo?

Travelsmartinfo s-a nascut din pasiune. Pasiunea de a calatori, de a cunoaste lumea si de a impartasi experiente de neuitat adunate de prin cele mai indepartate colturi ale lumii. La inceput, Travelsmartinfo a fost un blog de calatorii unde am facut cunoscute locurile minunate pe care le-am vazut in cele peste 147 de tari vizitate pe parcursul a peste 25 ani de calatorii si promovare destinatii turistice.
Numele Travel + Smart + Info este sugestiv pentru scopul initial al proiectului, respectiv: informatii si idei de calatorie despre destinatii originale, pe care oricine le poate vizita chiar avand un buget moderat dar folosit cu intelepciune.
Top
CHILE - tara de foc - TRAVELSMARTINFO.RO
fade
5879
post-template-default,single,single-post,postid-5879,single-format-standard,mkd-core-1.2.2,mkdf-social-login-1.3.1,mkdf-tours-1.4.2,voyage-ver-2.2,mkdf-smooth-scroll,mkdf-smooth-page-transitions,mkdf-ajax,mkdf-grid-1300,mkdf-blog-installed,mkdf-breadcrumbs-area-enabled,mkdf-header-standard,mkdf-sticky-header-on-scroll-up,mkdf-default-mobile-header,mkdf-sticky-up-mobile-header,mkdf-dropdown-slide-from-top,mkdf-fullscreen-search,mkdf-fullscreen-search-with-bg-image,mkdf-search-fade,mkdf-side-menu-slide-with-content,mkdf-width-470,mkdf-medium-title-text,wpb-js-composer js-comp-ver-6.4.1,vc_responsive
6 nov.

CHILE – tara de foc

Chile – o tara „inghesuita” intre Muntii Anzi si Pacific, este cea mai „lunga” tara de pe glob. Avand o latime ce nu depaseste 118 km dar care depaseste 4.300 de km lungime, Chile isi merita locurile din topurile geografilor. Astfel, se poate lauda cu: cel mai uscat desert din lume,  unele dintre cele mai spectaculoase fiorduri si bineinteles vulcanii ce fac parte din Cercul de Foc al Pacificului.

Mai jos este o descriere sumara a locurilor de top din Chile, atat vizibile pe traseele turistice cat si unele mai ascunse.

chile map 1

1. Santiago de Chile

Orasul „capitala” este centrul politic si inima culturala a tarii.  Santiago este inconjurat de muntii din Parcul Cerro San Cristobal, de unde, daca urci intr-o drumetie de o zi vei avea o priveliste uimitoare asupra orasului. Merita sa faci o vizita in Cajon de Maipo – o statiune resort de neuitat. Si … ofertele nu se opresc aici: in apropiere ai renumitele statiuni de ski Valle Nevado si Portillo, poti sa participi la o degustare de vin la Vina Aquitania sau sa vizitezi unele din muzeele de top ale orasului – Muzeul National de Arta Precolumbiana si Muzeul Modei.

Orasul uimeste prin amestecul cultural intre pre si post columbian, intre influentele culturale europene (in special spaniole) si cultura bastinasilor.

 chile santiago 1
Santiago Climate

2. Torres del Paine

Traducerea exacta ar fi „Turnurile Durerii” dar majoritatea traducerilor in engleza se refera la „Turnurile Albastre” din parcul national cu acelasi nume. Parcul National Torres del Paine este situat in partea de sud a tarii, intr-o zona acoperita de gheata si zapada mai tot timpul anului. Numele parcului este dat de cele trei varfuri muntoase inconfundabile dar pe langa acestea intalnim si lacuri glaciare si alte lanturi muntoase ce imbogatesc peisajul.

Explorarea parcului se poate face pe sosea in cadrul unor circuite de cateva zile, de catre cei curajosi – pe jos iar de catre cei originali – imbarcati pe un catamaran. In zona se pot inchiria si cai pentru a parcurge trasee de o zi pe potecile ce se desfasoara printre piscurile parcului.

chile torres del paine 1

3. Insula Pastelui

Situata la peste 3.500 km de tarmul chilian, in largul Oceanului Pacific, Insula Pastelui continua sa fie una dintre cele mai mari mistere ale lumii. Aceasta insula golasa, fara copaci, este locul unde intalnesti sute de sculpturi gigantice cioplite in piatra de triburi venite din Polinezia, acestea stand marturie a spiritului uman plin de creativitate. Odata ajuns acolo nu ai voie sa te apropii de statui altfel risti amenzi foarte mari dar poti sa le privesti dupa ce urci pe dealurile din apropiere. Dar aceasta nu este totul: mai poti explora doua plaje cu nisip si un con vulcanic stins, incluse in circuitele turistice oferite de catre localnici.

chile insul pastelui 1

Easter Island Climate

4. Valparaiso

Valparaiso este unul dintre cele mai mari si active porturi din America de Sud si este situat in partea centrala a tarii. Orasul a fost evocat in operele poetului Pablo Neruda pentru „haosul ordonat” ce domneste in acest oras. Tot aici a fost unul dintre primele locuri unde a aparut miscarea artistica underground in America de Sud. Valparaiso nu este recunoscut pe harta turistica ca avand multe obiective materiale punctuale dar este in top cu viata de noapte vibranta, cu peisaje superbe in zona de tarm si cu casele sale colorate.

chile valparaiso 1

5. Iquique

Acest oras – statiune de la malul oceanului ofera vizitatorului o strada pentru promenada in zona de plaja frecventata atat de localnici cat si de turisti si o arhitectura urbana din secolul al 19-lea in stil Georgian, cum este de exemplu Palatul Aztoreca. Iquique este considerat a fi Monte Carlo din Chile si este un oras unde spiritul si gandirea libera sunt la ele acasa.

In timpul zilei turistii pot participa la tot felul de activitati cum ar fi: surfing, parapanta, sand-boarding, toate pe tarmul si plaja ce margineste orasul. In apropiere de centrul orasului, daca te plimbi pe vechea promenada de lemn inspre vechiul oras minier sau pe renumita strada Baquedano, poti sa-ti formezi o imagine despre boom-ul economic prin care a trecut vechiul oras minier in trecut. Noaptea in schimb, activitatea si agitatia se muta inspre casinouri, cluburi, restaurante cu o renumita bucatarie locala si cumparaturi ce poti sa le faci in zona de duty-free

chile Iquique 1

Iquique Climate

6. Insula Chiloe

Chiloe este cea mai mare insula din Arhipeleagul Chiloe din regiunea Los Lagos si a doua insula ca marime din America de Sud dupa Tierra del Fuego. Partial datorita izolarii sale geografice fata de teritoriul continental chilian, Chiloe are o arhitectura si o cultura ce s-a dezvoltat in mare masura independent fata de tendintele din Chile continental. Spaniolii au ajuns aici in secolul 16 fiind urmati apoi de misionarii iezuiti ce au construit in arhipeleag sute de biserici din lemn in incercarea lor de a populariza crestinismul in zona. Rezultatul a fost partial cel asteptat, respectiv in final rezultand un mix intre Catolicism si religia populatiei indigene.

chile Chiloe Island 1

7. Fiordurile din Chile

Partea de sud a coastei Chiliene are un mare numar de fiorduri si canale, acestea fiind singurele porti de acces catre aceasta regiune a Patagoniei. Sa navighezi prin aceste canale si fiorduri este o experienta de neuitat. Majoritatea croazierelor incep in Puerto Montt si traseul lor merge catre Carretera Austral, Laguna San Rafael si Puerto Natales. In timpul calatoriei esti purtat prin fiorduri salbatice si nelocuite, intalniri de aproape cu ghetari si devii martor la apusurile portocalii, ireale in Pacific. Cu cat mergi mai inspre sud cu atat canalele devin mai inguste si dramatismul lor creste. Viata animala este un spectacol in acesta regiune, atat datorita salbaticiei cat si datorita lipsei asezarilor umane. Aici poti vedea balene, numeroase specii de pasari si lei de mare.

chile fiord 1

8. San Pedro de Atacama

Orasul este foarte popular printre turisti si iubitori de natura. Motivul: San Pedro de Atacama este localitatea situata la marginea unuia dintre locurile cele mai faimoase din lume: Desertul Atacama. Cu o imagine austera si un peisaj nesfarsit de campii de sare inconjurate de munti, locul trebuie vazut pentru a fi crezut ca exista cu adevarat.Unul dintre momentele cele mai cautate de turisti este …noaptea, deoarece se spune ca aici noaptea este cea mai intunecata de pe glob oferind astfel vizitatorilor posibilitatea de a vedea un cer nealterat.

chile san pedro 1

San Pedro de Atacama Climate

9. Pucon

Pucon este un mic oras turistic aflat in mijlocul regiunii de sud Lake District. Peisajul de care se bucura localitatea este de neegalat: un lac iar in backround un vulcan – ce fac din acest loc unul dintre cele mai populare si vizitate statiuni turistice din Chile. Traind din turism, localitatea ofera o mare varietate de sporturi si activitati recreative  ce includ ski pe apa, sporturi de iarna, rafting, plimbari cu kayakul, calarie si drumetii pe vulcanul Villarrica.

 

chile pucon 1

10. Parcul National Lauca

Parcul National Lauca este situat in partea nordica a tarii, in zona Anzilor, si este una dintre atractiile de top din Chile. Cel mai spectaculos punct din parc este Lago Chungara, unul dintre lacurile situate la cea mai mare altitudine de pe glob. Privelistea ce ti se ofera de pe malul lacului este wow: o imagine perfecta a conului vulcanului Parinacota, un vulcan stins, situat la granita cu Bolivia.

chile lauca 1

Mihai Luca

No Comments

Leave a Reply:

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.