CIRCUITE

Circuit Noua Zeelanda – pe urmele Capitanului Cook. Martie 2021.

Circuit Noua Zeelanda – pe urmele Capitanului Cook. Martie 2021.

Haideti intr-un circuit Noua Zeelanda – o aventura la capatul lumii, pe urmele Capitanului Cook. Vom parcurge trasee spectaculoase de-a lungul celor doua insule care alcatuiesc arhipepeleagul Noii Zeelande si care au fost subiecte si decoruri in multe filme. Nu in cele din urma, vom cunoaste cultura maora si ne vom relaxa in orasele pline de viata, vom experimenta safari cu elicopterul deasupra vulcanilor si vom pleca in croaziere prin fiordurile de la Marea Tasmaniei.

ZIUA 1: BUCURESTI – AUCKLAND CITY

 Intalnire pe Aeroportul Otopeni cu liderul de grup pentru plecare in circuit Noua Zeelanda, pe zborul intercontinental cu directia Auckland, Noua Zeelanda.

ZIUA 2: AUCKLAND CITY

Sosire pe Aeroportul International din Auckland. Dupa formalitatile de intrare in tara, intalnire cu ghidul local. Transfer la hotel. Cazare. Dupa amiaza, optional, croaziera in portul Fullers Auckland. Croaziera ne ajuta sa cunoastem orasul vazut de pe ape, navigand pe sub podul Harbour de unde vom admira panorama si skyline-ul orasului din care se remarca Sky Tower. Vom trece apoi pe langa Insula Rangitoto, Capul de Nord si Farul Bean Rock. Cazare in Auckland.

ZIUA 3: AUCKLAND – CITY TOUR

Auckland

Mic dejun. De dimineata plecam intr-un circuit panoramic al Auckland city, cel mai mare oras din nordul Noii Zeelande. Auckland City, numit si “The City of the Sails” este cea mai extinsa zona metropolitana din toata tara si cel mai mare oras polinezian din lume. Orasul se intinde intre Oceanul Indian si Marea Tasmaniei si este un paradis urban. Oferta de vacanta include pe langa o multitudine de plaje, mai multe muzee si galerii de arta, parcuri nationale si regionale, cu paduri tropicale, cascade si piscuri muntoase semete.Vom explora suburbiile din Parnell si Ponsonby cu galeriile de shopping si wine baruri de pe aleile din spate. Facem o plimbare pe High Street si Vulcan Lane pentru o sesiune de shopping. Inca din 1890 orasul era cosmopolit, avand o populatie predominant europeana, urmata de chinezi si indieni, ceea ce face ca astazi Auckland sa ofere un mix interesant de culturi, bucatarie, dar si festivaluri de arta si muzica. Dupa amiaza, optional, croaziera pana in portul Devonport. Satul marin Devonport este unul dintre cele mai vechi suburbii ale orasului. Cu vile victoriene, plaje dragute si magazine elegante, Devonport este un loc minunat pentru a petrece o dupa amiaza relaxanta. Transfer la hotel. Cazare in Auckland.

 ZIUA 4: AUCKLAND – BAY OF ISLANDS DAY TOUR

Mic dejun. Astazi vom face o excursie optionala de o zi spre nord, in Golful Insulelor (Bay of Islands). Sosire in Paihia. Vizitam Waitangi cu tur ghidat la zona tratatului Waitangi. Vom explora “Casa Tratatului”, una dintre cele mai vechi si mai vizitate case istorice din Noua Zeelanda si Te Whare Runanga, o casa complet decorata cu sculpturi, aici fiind locul unde aveau loc intalnirile maorilor, fiind reprezentativa pentru toate iwi-urile din Noua Zeelanda. Tratatul de la Waitangi ofera o perspectiva unica asupra istoriei timpurii a Noii Zeelande. Intoarcere in Paihia la bordul ferryboat-ului, putand urmari de pe punti spectacolul delfinilor, al balenelor si al altor vietati marine. Traversam pe langa Farul Brett pana la maiestuoasa gaura naturala din stanca. Aici, in functie de conditiile meteo, capitanul ne va trece prin locul ingust din interiorul stancii. Intoarcere in Auckland. Cazare.

ZIUA 5: AUCKLAND – WAITOMO – MATAMATA – ROTORUA

Mic dejun. Astazi calatorim la sud de Auckland spre terenurile agricole si pasunile bogate din Waikato, inainte de a ajunge pe dealurileWaitomo Glow Worm Caves de calcar din zona rurala Waitomo care adapostesc o imensa retea subterana de pesteri. Exista mai multe posibilitati de a explora aceasta magie subterana, fie o plimbare cu barca prin Pestera Ruakuri, fie rafting “subteran”, aceasta din urma fiind o aventura extreme de palpitanta. Waitomo Glow Worm Caves – pestera de viermi stralucitori Waitomo – turul dureaza in jur de o ora. Este o retea de pesteri, veche de 30 de milioane de ani, structurata pe trei niveluri. Vom face o calatorie in subteran prin pesterile de calcar  unde admiram stalactitele si stalagmitele in timp ce ascultam semnificatia istorica si geologica a pesterilor. Urmeaza a scurta calatorie cu barca printr-o galaxie de luminite vii – grota de viermi stralucitori.

Continuam calatoria catre Matamata, spre nord. Traversam prin tinuturile fermierilor din Waikato, pe dealurile calcaroase din regiunea Waitomo care ne ofera peisaje deosebite. Vizitam Otorohanga Kiwi House si Native Bird Park, unde vom admira o serie de pasari native ale Noii Zeelande, in special renumita pasare Kiwi (care nu poate zbura). Continuam cu oraselul Cambridge, Victoria Square, un orasel tipic englezesc. Sosire in Matamata, tara hobbitului, unde vom vizita locatiile de film din trilogia Lord of the Rings la Hobiton Movie Set si Farm Tours.

Matamata, situat in inima regiunii luxuriante Waikato, ne ofera un tur al locatiilor de filmare a trilogiei Lord of the Rings. Facem o plimbare printr-o ferma traditionala de oi, terecem prin Hobbit Holes, Green Dragon Inn, The Mill si The Tree Tree in timp ce ascultam povestile ghidului legate de locurile de filmare si intamplari din culisele realizarii filmului. Durata turului este de aprox 3 ore.

Continuam calatoria spre Rotorua. Situat la sud de Matamata, Rotorua sea afla intr-o regiune geotermala si este considerat centrul culturii maore, aici fiind locul ideal pentru a cunoaste istoria si traditiile acestora.

ZIUA 6: ROTORUA –  MITAI MAORI VILLAGE EVENING EXPERIENCE

Mitai MaoriMic dejun. Timp pentru relaxare. Transfer in satul Mitai Maori la ora 17:00. Seara incepe cu o demonstratie despre cultura maora si traditiile acestora, vom admira razboinicii imbracati in tinute traditionale. Urmeaza o cina hangi, pregatita in spiritul traditiei maore, dupa care ne vom bucura de un spectacol artistic care ne va spune povestea maorienilor, trecutul lor, sculpturile dar si arta tatuajului (Mokko – Tatoo art). Cazare Rotorua.

Satul Ohitemutu este locul unde au ajuns primii maori colonisti din zona. Aici vom avea ocazia sa cunoastem traditiile maore luand parte la una dintre cele mai populare prezentari ale culturii lor printr-o seara petrecuta in satul Mitai Maori unde ne putem bucura de spectacole si demonstratii, urmate de o masa in stil traditional. Cazare Rotorua.

ZIUA 7: ROTORUA – WELLINGTON

RotoruaMic dejun. Astazi calatorim prin inima platoului vulcanic din zona centrala a Insulei de Nord. Vizitam regiunea geotermala Wai O Tapu (Thermal Wonderland) si Waimangu inainte de a ajunge in orasul Taupo. Acesta este situat langa cel mai mare lac din Noua Zeelanda, Lacul Taupo – lac vulcanic format in urma unei eruptii massive din anul 186. Aici se gaseste si Huka Falls, unde putem face o plimbare cu barca sau trasee pe langa bazinele mari cu ape termale. Orasul este plin de viata, cu multe magazine, baruri si cafenele, dar si cu oferta bogata de drumetii, sporturi acvatice, pescuit, etc.

Plimbare prin Craterele lunii – situate la cativa km nord de Taupo, Parcul geothermal numit si “Craterele Lunii” ne ofera 30 de minute de plimbare prin craterele aburinde si printre micile “piscine” cu vulcani noroiosi. Zbor cu elicopterul deasupra vulcanului – Scenic helicopter flight World Heritage Volcanic Safari. Zborul cu elicopterul este optional si dureaza aprox. 90 de minute. Plecand de la Taupo, acest tur combina unele dintre cele mai maiestuoase peisaje alpine din Insula Nordului cu o aterizare in zona de salbaticie a lantului muntos Kaimanawa. Aceasta experienta cu adevarat uimitoare include privelisti spectaculoase ale vulcanilor Ruapehu, Tongariro si Ngauruhoe. Pregatiti-va camerele foto, ca sa nu ratati ocazia de a fotografia peisajele oferite de vulcanul Ruapehu-lacurile aburinde, vaile glaciale, lava si formatiunile vulcanice- unele dintre ele fiind vizibile doar din aer. Continuand, o aterizare in salbaticie va da ocazia sa va bucurati de frumusetea si linistea raului Rangitikei, unde se gaseste Pastravul Curcubeu.

Continuam calatoria catre Wellington pe marginea celui mai mare lac din Nou Zeelanda pana la Turangi, proclamata si capitala pescuitului de pastravi. Aici se poate vizita Centrul National de Conservare a Pastravului. Urcam spre platoul si Desertul Rangipo si Parcul National Togarino, unul dintre cele trei situri Patrimoniu Unesco. Daca conditiile climatice permit, putem admira vulcanul activ Ruapehu (2500 m). Se poate sa recunoastem forma simetrica a Mt. Ngauruhoe, care apare in scena din trilogia “The Lord of the Rings”. Traversam orasele Taihape, Mangaweka si Tauri inainte de a ajunge pe coasta Kapiti.

Wellington – capitala Noii Zeelande, este un oras port inconjurat de dealuri. Centrul orasului fiind compact, totul se desfasoara pe o suprafata de 1km patrat, astfel ca poate fi explorat usor pe jos. Cazare in Wellington.

ZIUA 8: EXPLORE WELLINGTON CITY

Mic dejun. Capitala a Noii Zeelande, Wellington este un oras cosmopolit. Numit si “mini Melbourne”, orasul ofera multiple optiuniWellington de relaxare, vizite la muzee si galerii de arta, strazi de shopping, baruri si restaurante. Inconjurat de dealuri inalte si coaste abrupte, o metropola a artelor si culturii, vibranta si stralucitoare, vom merge cu telecabina pana la Gradina Botanica. Vom face un tur panoramic al orasului in timpul caruia vom admira Cladirea Parlamentului si vom putea vizita Muzeul Te Papa, considerat muzeul Noii Zeelande. Centrul orasului este de asemenea incantator, acesta fiind impanzit de teatre, cinematografe, restaurante si magazine. Cazare Wellington.

ZIUA 9: WELLINGTON – PINCTON

Mic dejun. Astazi navigam catre orasul Pincton. Croaziera dintre Wellington si Pincton dureaza aprox. 3 ore si jumatate si este considerata una dintre cele mai frumoase calatorii cu feribotul din lume, datorita peisajelor frumoase pe care le traverseaza: Pencarrow Head pe varful caruia se afla cel mai vechi far din Noua Zeelanda (din 1859), Red Rocks, care gazduieste o colonie de foci si Golful Oterangi unde s-a inregistrat cel mai puternic vant din tara (268 km/h). Traversam Stramtoarea Cook de unde vom avea vederi panoramice frumoase asupra Insulei de Sud. Picton este un sat pitoresc din Insula de Sud, punctul principal de plecare si sosire pentru cei care traverseaza stramtoarea spre si dinspre Wellington. Dupa amiaza vom face un tur la o crama din Marlborough. Aici vom afla informatii despre istoria producerii vinului in Marlborough si despre procesele unice prin care trece fiecare tip de vin produs aici. Vom participa si la o degustare de vinuri, cu trei sau patru tipuri de soiuri. Spre seara continuam calatoria pana in orasul Nelson. Cazare.

ZIUA 10: NELSON – CHIRISTCHURCH (VIA NELSON LAKE NATIONAL PARK)

Mic dejun. Astazi pornim spre orasul Christchurch via Nelson Lake National Park si regiunea Parcului National Kahurangi. Pe traseu, vedem orasul Murchison unde vom servi si pranzul. Dupa amiaza ne continuam calatoria spre sud catre Izvoarele Maruia, o zona foarte populara pentru izvoarele cu apa termala amenajate intr-un resort cu tematica japoneza, un loc frumos pentru o oprire de relaxare. Seara, cazare in Christchurch.

ZIUA 11: CHRISTCHURCH CITY – TUR DE ORAS

ChristchurchMic dejun. Pornim in tur de oras. Christchurch este cea de-a doua mare zona urbana a Noii Zeelande, oras strabatut de Raul Avon si care are o multime de parcuri si gradini, cunoscut fiind din acest motiv si sub numele de “orasul gradina”. Vom face un scurt tur panoramic de oras, in timpul caruia vom putea vedea si Parcul Hagley. Orasul ofera o multitudine de atractii, una dintre cele mai importante fiind Centrul international Arctic care este situat in incinta Aeroportului International si Quake City pentru a avea o perspectiva asupra cutremurelor care au avut loc aici in anul 2010 si 2011.

Optional, excursie de o zi cu trenul TranzAlpin si Ruta scenica. Turul ne poarta prin Campiile Canterbury pana in spectaculosul parc national Arthur’s Pass cu ale sale lanturi muntoase „accidentate”. Vom fi transferati in localitatea Arthur’s Pass cu trenul TranzAlpine. Odata ajunsi aici, avem urmatoarele optiuni: vedere asupra Raului Waimakariri, plimbari prin Parcul National Arthur’s Pass, pranz la un hotel istoric, Cheile Otira, Cave Streams – scena din filmul “Leul, vrajitoarea si garderoba”, Stancile Castle Hills. Intoarcere in Christchurch pe soseaua subalpina Pass Porter’s si prin Campiile Canterbury. Seara, cazare in Christchurch.

ZIUA 12: CHRISTCHURCH – MT.COOK NATIONAL PARK – QUEENSTOWN

Mic dejun. Plecare din Christchurch pe un traseu de vis care va parcurge ruta Alpilor prin Parcul National Aoraki Mt. Cook (Aoraki Mount Cook National Parkinsemnand in limba maorilor “Strapunge nori”), parc care a intrat in Patrimoniul Natural Mondial UNESCO. Muntele Cook, cu o inaltime de 3.754 m se poate vedea de pe malul lacului Pukaki si este cel mai inalt munte din Noua Zeelanda. Traseul este spectaculos, cu vai adanci, platouri si ghetari mirifici. Piscurile sale acoperite vesnic de zapada sunt o atractie permanenta pentru turistii din toata lumea, care vin sa faca diverse tururi spre Ghetarul Tasman, cel mai mare din Noua Zeelanda, Ghetarul Hooker, Ghetarul Murchison Mount Tasman sau spre Muntele Dampier. Inainte de a pleca vom face o scurta vizita la Centrul Alpin Sir Edmund Hillary. Oraselul Mt. Cook este situat pe malul lacului Tekapo, renumit pentru culoarea turqouise a apelor, culoare care provine de la particulele fine de roca alba dizolvata in apele alimentate de ghetar si care reflecta lumina. La vest de lacul Tekapo este Mt. John si Observatorul Universitatii Canterbury. Continuam calatoria catre Queenstown. Parasim regiunea alpina a Mt. Cook si ne indreptam spre Omarama, traversand pasajul Lindes pe cel mai inalt drum din Noua Zeelanda si care are  altitudinea maxima de 971 metri. Urmeaza sa trecem printre stancile din Cheile Kamarau spre Valea Gibbston, una dintre principalele regiuni viticole din Noua Zeelanda. Sosire in Queenstown. Cazare.

Queenstown este cea mai frumoasa si cea mai importanta statiune din Noua Zeelanda, situata in jurul lacului glaciar Wakatipu. Muntii spectaculosi care domina orizontul acestui mic paradis alpin se reflecta in apa limpede a lacului creand un tablou feeric

ZIUA 13: QUEENSTOWN – TE ANAU – MILFORD SOUND NATURE CRUISE

Milford Sound cruiseMic dejun. Zi libera la dispozitie sau excursie optionala pentru vizitarea faimoasei atractii turistice a Noii Zeelande – Milford Sound, cel mai nordic fiord din Parcul National Fiordland, care apartine orasului Milford Sound, una dintre putinele zone locuite permanent. Vom pleca spre Lacul Wakatipu prin regiunea Te Anau, prilej cu care vom admira superbele peisaje unde s-a filmat cunoscuta productie cinematografica “Stapanul Inelelor”, fara indoiala cea mai pitoreasca zona din Noua Zeelanda, dupa care vom parcurge un traseu captivant printre vaile muntilor maiestuosi pentru a ajunge in jurul pranzului la Milford Sound, fiord spectaculos la Marea Tasmaniei, sculptat de ghetari de-a lungul a milioane de ani. Capitanul James Cook a fost primul european care a zarit fiordurile Noii Zeelande, ratand insa intrarea in Milford Sound, numele fiordului fiindu-i atribuit in sec. al XIX-lea de catre un alt capitan, galezul John Grono, dupa orasul sau natal Milford Haven din Tara Galilor. Va veti imbarca pentru o minunata croaziera cu dejun picnic inclus, in timpul careia veti strabate lungimea fiordului strajuit de peisajele splendide ale muntilor inalti acoperiti de paduri luxuriante, cu stanci uriase verticale si cascade efemere sau permanente, care se revarsa de la inaltimi considerabile. Tot aici se afla si Cascada Sutherland, cu o inaltime de 580 m, fiind a zecea cascada din lume din punct de vedere al inaltimii, cascada descoperita de Donald Sutherland in sec. al XIX-lea, pe cand facea prospectiuni aurifere. Acesta a ajuns prima data in fiord cu ocazia unei vanatori de foci, prilej cu care s-a indragostit atat de mult de acest loc incat a declarat ca “daca m-as stabili vreodata undeva, aici as face-o”, promisiune pe care si-a respectat-o in anul 1877, intorcandu-se si ramanand in Milford Sound pana in anul 1919, cand a murit la varsta de 80 de ani. Pe langa tabloul de basm oferit de natura, veti putea observa si fauna specifica locului, cel mai adesea delfini jucausi, foci si pinguini. Debarcare si intoarcere in Queenstown. Cazare.

ZIUA 14: TE ANAU – MANAPOURI – DOUBTFUL SOUND WILDERNESS CRUISE – QUEENSTOWN

 Mic dejun. Optional, dimineata vom fi transferati la Te Anau in Manapouri. Plecand din Pearl Harbour din Manapouri vom face o croaziera pe pitorescul lac Manapouri spre West Arm. De aici ne continuam calatoria cu autocarul peste trecatoarea Wilmot prin jungla salbatica. Pe tot parcursul vom admira peisaje naturale spectaculoase si vom vedea o varietate de plante tropicale. La fiordul Doubtful Sound ne imbarcam pe catamaranul Commander Peak pentru o croaziera de 3 ore de-a lungul fiordului Doubtful Sound spre Marea Tasmaniei. Croaziera ne ofera imagini panoramice excelente catre cascade, catre padurea tropicala si catre piscurile muntoase care inconjoara fiordul. Daca timpul permite, aici pot fi vazute balenele cu blana care stau agatate pe stanci dar si delfini bottlenose. Excursia include un picnic box lunch. Intoarcere din Manapouri in Queenstown. Cazare.

ZIUA 15: QUEENSTOWN – BUCURESTI

 Mic dejun. Timp liber pentru plimbare sau shopping. Transfer la aeroport pentru zbor intercontinental spre Bucuresti.

Pentru rezervari si inscrieri, ne puteti contacta pe adresa de email contact@travelsmartinfo.ro sau la telefon: +40 725 432 749.

Tarife                                                                                                              eur/pers

Hoteluri 3* 4+*
Circuit conform program (loc in camera dubla) * 3200 3650

 *Tariful mentionat este corespunzator unui grup de 10-15 persoane. Sub 15 persoane, tariful se va recalcula.

Pretul circuitului include:

  • 13 nopti cazare cu mic dejun
  • activitatile mentionate in program
  • transport masina inchiriata

Pretul circuitului nu include:

  • Bilet de avion international (aprox 1200 eur)
  • Bilet de avion local (aprox 120 eur)
  • Asigurarea medicala/storno

Nota 1: Preturile pot varia in functie de categoria de cazare aleasa si de disponibilitatile la momentul efectuarii rezervarii. Pretul si disponibilitatea Pachetului / Ofertei prezente sunt limitate si se supun unor conditii speciale de rezervare/confirmare/anulare. Variantele de cazare propuse sunt orientative iar in cazul indisponibilitatii acestora la data rezervarii, oferim alternative similare.

Nota 2: Rezervarea se supune conditiilor generale de rezervare, prezentate in Contractul – cadru de comercializare a produselor turistice.

Nota 3: Plata se poate face in EUR, USD sau in LEI la cursul BNR+2%.

Termene de plata

  • Pentru zborurile internationale: integral in momentul emiterii biletelor
  • Pentru serviciile la sol: la confirmarea rezervarii 30%, cu 60 zile inainte de plecare: 70%

Travelsmartinfo.ro este agentie de turism touroperatoare si se adreseaza iubitorilor de experiente si destinatii de calatorie originale. Prezentul circuit ofera celor pasionati de aventura sansa de a cunoaste aceasta destinatie. Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne trimiteti opinia Dvs prin formularul de contact sau la adresa de email contact@travelsmartinfo.ro.

(17 afisari din care 1 vizite astazi)
Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

More in CIRCUITE

Circuit ARGENTINA & BRAZILIA. Martie 2021

Mihai Luca05/03/2020

Circuit AFRICA de SUD. 27.12-9.01.2021

Mihai Luca03/02/2020

Circuit MONGOLIA – taramul Shambala. 22.07-04.08.2020

Mihai Luca31/01/2020

Circuit ECUADOR – din Amazonia in Galapagos. 20.11-05.12.2020

Mihai Luca20/01/2020

IORDANIA – circuit complet de 5*. 2-9.10.2020

Mihai Luca11/11/2019

Croaziera in Alaska, excursie la Cercul Polar & Vestul Canadei. 16.06-07.07.2020

Mihai Luca21/08/2019

Circuit PAKISTAN – Kashmir & Valea Hunza. 22.04-05.05.2020.

Mihai Luca14/08/2019

Circuit Uzbekistan – Drumul Matasii. Mai 2020

Mihai Luca06/08/2019

India de Nord-Est & Bhutan – Mai 2020

Mihai Luca31/07/2019