DESTINATII

Ghidul orasului MADRID

Ghidul orasului MADRID

MADRID – capitala Spaniei este un oras iubit si vizitat de catre noi toti. Cu bulevarde largi si cu multe obiective istorice si de cultura, cu simboluri ale regalitatii Spaniei ce ofera un aer nobil orasului, cu parcuri si … cu incomparabila viata de zi si de noapte 🙂 orasul este in topul destinatiilor de vacanta.

Ca sa ajungi acolo, ai cu ce, doar sa vrei pentru ca de putut poti: Blue Air, Wizz Air, Ryanair, Tarom si ocazional cateva linii aeriene spaniole, cu preturi incepand de la cativa zeci de euro. Transferul aeroport – centrul orasului este de asemenea foarte facil si eu recomand liniile de autobuz publice. Sunt rapide, cu frecventa buna si te duc direct in centru cu cateva stopuri intermediare.

Mai jos voi descrie cateva din cele mai cautate obiective turistice, culturale si istorice din oras si pe care am avut placerea sa le vad. Nu este un top ci o simpla numerotare deoarece intr-un oras ca Madridul totul merita vazut cu prioritate.

1. MUZEUL PRADO

Muzeul Prado este un muzeu de prima clasa, cu o colectie de peste 5000 de opere de arta, rivalizand din acest punct de vedere cu Louvre. Printre cele mai faimoase picturi se afla opere realizate in perioada secolelor 12-19 de catre pictorii spanioli. De exemplu, aici gasim 140 de picturi de-ale lui Francisco de Goya, iar pe langa acestea intalnim si opere italiene, olandeze, franceze, britanice si germane. Nu lipseste din colectie o sectie de sculpturi neoclasice italiene.

Operele sunt expuse in peste 100 de camere, pe 3 etaje. Pentru a putea sa-ti faci macar o idee despre ce ofera acest muzeu trebie neaparat sa-ti faci un plan bine stabilit de la inceput si sa incerci sa pui pe traseu operele care au facut istorie: Las Meninas pictata in 1656 de Velazquez, Buna Vestire de Fra Angelico, Visul lui Iacob de Jose de Ribera, 3 Mai de Goya si altele.

Adresa muzeului este pe Paseo del Prado iar pentru mai multe detalii despre ore de vizitare si preturi AICI.

madrid 1

2. PALATUL REGAL

Grandiosul Palatul este versiunea Spaniola a palatului Versailles, o cladire – monument destinata sa impresioneze. Palatul a fost ridicat in timpul lui Philip al V – lea in secolul 18. Cladirea are o fatada in stil neoclasic cu coloane ionice si pilastri in stil doric iar balustrada are pe ea statui ale regilor spanioli.

Cea mai impresionanta decoratiune interioara este scara si casa scarii ce porneste de la intrarea principala si duce spre etajul principal. Scara contine o fresca denumita ”triumful religiei si al bisericii”. Printre cele mai frumoase locuri de vizitat in palat se numara: apartamentele Regelui Charles al III -le; Salonul Gasparini – o piesa de arta in stilul Rococo; Salonul Tronului – impodobit cu fresce de Tiepolo dintre care amintesc ”Maretia Monarhiei Spaniole”.

Sala Tronului este folosita in prezent pentru oficiile de stat. Camera este imbracata in catifea rosie si decorata cu tapiserii, mobilier, oglinzi si candelabre de mare valoare.

Un alt loc ce trebuie vizitat in Palat este camera Armurilor Regale, o expozitie ce contine peste 3,000 de exponate ce provin din secolul 16 pana in prezent.

Adresa muzeului este Calle Baillen iar pentru mai multe detalii despre ore de vizitare si preturi AICI.

madrid 2 madrid 3

3. PIATA MAYOR

Aceasta piata eleganta a fost construita in timpul domniei regelui Philip al III – lea. Piata a fost un centru al vietii comerciale si a vietii orasenesti si de asemenea a fost un loc unde s-au tinut evenimente ce au marcat istoria Spaniei: proclamarea noilor regi si canonizarea sfintilor. Piata a deservit de asemenea si ca un loc unde se tineau lupte cu tauri, se jucau piese de teatru si se organizau turnee de cavaleri.

In prezent, piata inca joaca un rol important in viata orasului. Intreaga zona este pavata cu piatra iar pe laterala se gasesc numeroase terase cu restaurante si cafenele ce te fac sa simti din plin viata orasului. Intrarile in piata, in numar de 3, au forma de arc si conecteaza piata cu Calle de Toledo, Calle Mayor si Calle Postas.

madrid 4

4. PIATA POARTA SOARELUI

Numele pietei vine de la emblema de pe vechea poarta a orasului ce inainte era situata in acest loc. Piata este aliniata cu directia rasaritului. Locul este un important centru pentru transportul public si mai este numit si ”kilometrul 0” adica locul de unde sunt masurate toate distantele pe sosele, cu plecare din Madrid.

In aceasta piata au fost de-a lungul timpului numeroase evenimente istorice: rezistenta spaniola impotriva lui Napoleon in 2 Mai 1808 si in 1931 si Proclamarea celei de a 2-a Republici. In prezent, piata este un loc de plimbare si distractie, fiind plina cu locatii unde lumea poate petrece o seara placuta.

madrid 5

5. PARCUL RETIRO

Parcul este o oaza de liniste si verdeata in inima orasului. Avand o suprafata de 120 de hectare, parcul ofera un moment de liniste celor ce vor sa scape de agitatia orasului. Parcul a fost construit in secolul 17 si a fost proiectat de Ducele de Olivares. Intrarea in parc se face dinspre Piata Independentei iar aleile marginite de copaci te duc catre centrul parcului unde se afla un lac. Cele mai frumoase zone din parc sunt: Gradina cu trandafiri, Gradina frantuzeasca a lui Don Cecilio si Palatul de Cristal cu fantanile sale superbe.

In parc se afla numeroase cafenele in aer liber iar pentru iubitorii de astronomie exista un observator construit in 1790.

madrid 6

Digital StillCamera

6. FANTANA CIBELES

Faimoasa fantana Cibeles se afla situata in mijlocul uneia dintre cele mai importante intersectii din Madrid, respectiv Paseo del Prado cu Calle de Alcala. Intersectia este marginita de cladiri cu o arhitectura deosebita: Palatul de Cibeles, Banca Spaniei si Palatul de Telecomunicatii.

Grupul statuar din centru a fost creat in 1782 de catre Francisco Gutierrez si Roberto Michael si o reprezinta pe zeita romana Cibeles calarind un leu ce trage o caleasca.

Tot in zona este recomandat sa vizitezi cele doua locatii din Palatul Cibeles: terasa Coleccion Cibeles si restaurantul cu acelasi nume si Teatrul Zarzuela unde se joaca opera satirica. In apropiere, pe Calle de Alcala se gaseste una dintre cele mai faimoase strazi de shopping din oras – Gran Via.

madrid 8

7. FANTANA LUI NEPTUN

Situata in Piata Canovas del Castillo, pe Paseo del Prado, magnifica fantana il infatiseaza pe zeul marii Neptun conducand o caleasca trasa de cai de mare si inconjurata de delfini si foci. Fantana este mostenire a dinastiei Burbonilor si a fost parte din proiectul Salon del Prado gandit de Charles al III -lea ce a dorit sa ofere locuitorilor orasului o strada larga cu multe zone verzi. Opera de arta a fost terminata in 1784 si a fost mutata in locul actual in 1898. Initial se gasea la intersectia dintre Prado de San Jerónimo si Paseo de Trajineros.

madrid 9

8. POARTA ALCALA

Situat in Piata Independentei, acest arc triumfal construit in stil neoclasic a fost ridicat in timpul regelui Carlos al III – lea pentru a celebra intrarea regilor in capitala Spaniei. Monumentul a fost proiectat de Francesco Sabatini si a fost construit intre 1769 si 1778. Avand o inaltime de 30 de metri, poarta din granit impresioneaza si datorita sculpturilor si decoratiunilor in relief.

madrid 10

9. MUZEUL SOROLLA

Muzeul este dedicat operei lui Joaquin Sorolla, cel mai faimos artist spaniol impresionist. Colectia muzeului cuprinde numeroase opere ale artistului. Cladirea in sine este si ea superba si contine un patio cu o fantana decorate cu placi de gresie in stil andaluz.

Addresa este pe strada General Martínez Campos nr 37 iar date despre ore de vizitare si preturi gasiti AICI.

madrid 11

10. TEMPLUL DEBOD

Situat in Parcul Montana (in apropierea Pietei Spaniei) aici gasesti unul dintre cele mai suprinzatoare monumente din Madrid – un templu egiptean 🙂 Monumentul, un dar primit de municipalitate din Egipt, a fost adus aici in 1968. Templul a fost construit in cinstea Regelui Adikhalamani in secolul 2 I.C. si include mai multe altare, o sala spatioasa si o terasa la etajul superior. Monumentul este inconjurat de bazine cu apa, o fantana si gradini.

Adresa: Paseo Pintor Rosales, Madrid

madrid 12

11. ERMITAJ DE SAN ANTONIO DE LA FLORIDA

Situat pe malurile raului Manzanares, Ermitajul San Antonio este un important loc de pelerinaj, aici tinandu-se anual un festival in onoarea Sf Anthony de Padua. Surpriza vine pentru vizitatori in momentul in care intri in capela: interiorul este decorat cu fresce de Francisco de Goya si reprezinta scene cu presupusele miracole infaptuite de acest sfant.

Adresa: Strada Glorieta San Antonio de la Florida, Madrid.

madrid 13

12. MUZEUL DE ARTA CONTEMPORANA

Deschis de Regina Sofia in 1986, muzeul poarta si numele Reginei si este un centru de arta avantgardista contemporana. Cladirea muzeului seamana cu Centrul Pompidou din Paris si a fost proiectata de Antonio Fernandez Alba. Gradina muzeului este de asemenea decorata cu piese de sculptura modernista.

Adresa: Strada Santa Isabel nr 52.

madrid 14

(528 afisari din care 2 vizite astazi)
Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

DESTINATII

More in DESTINATII