Costa Rica: crocodili si rezervatia Manuel Antonio (IV)

Ultima parte a calatoriei prin Costa Rica a fost pe coasta Pacificului, aceasta etapa aducandu-ne o schimbare dramatica de clima (in aceasta parte a anului) si de peisaj. Obisnuti pana acum cu delta, zonele joase imbibate in vegetatia din est si cu vulcanii si padurile tropicale ce se zareau printre nori in partea centrala a tarii, in vest vegetatia era semi-uscata, foarte cald dar supriza – fara prea mare umiditate in aer.

Plecand din La Fortuna catre vest, soseaua este plina de pante si curbe mai ales in partea in care am traversat „Cordillera de Guanacaste”. Am atins coasta Pacificului in dreptul localitatii Punta Arenas apoi am urmat linia de tarm pana la destinatia zilei – Rezervatia Manuel Antonio, aici urmand sa mai stam doua zile.

Zona de coasta a Pacificului este abrupta, pe alocuri cu dealuri si paduri ce parca cad in ocean, cu o vegetatie uscata in acea parte a anului si din loc in loc se pot vedea de la inaltimea soselei plajele de jos. Drumul de coasta trece la un moment dat peste raul Tarcoles si in dreptul localitatii cu acelasi nume se afla unul dintre locurile ce merita un popas pentru un safari cu barca pe rau, printre crocodili 🙂

Sunt multe companii ce te invita „la crocodili” dar noi am ales una care serveste si pranzul, detalii si contact AICI. Astfel ca pentru 27 USD am servit un pranz frugal iar apoi ne-am imbarcat pentru doua ore in barca turistica pentru a explora fauna raului Tarcoles. A fost amuzant. Daca pana acum ne indoiam gaturile pentru a zari tucani, lenesi si maimute prin copaci, aici cautam dupa crocodili.

Experienta a meritat. Am vazut multi crocodili pe diverse continente dar aici am vazut cateva exemplare care au depasit ceea ce vazusem pana acum. In marime. Am inteles de la ghidul local ca sunt cativa masculi alpha (cu nume sugestive: Tyson, Bin Laden ..) ce isi disputa raul iar norocul a facut sa-i intalnim. Erau chiar impresionanti!

Am plecat mai departe pe „Carretera Nacional 34” – sosea impartita in segmente cu diverse nume: Pacifica Fernandez, Costanera Sur …. o sosea pe care nu te plictisesti. In zonele abrupte soseaua iti ofera o priveliste de sus asupra plajelor (Playa Hermosa este impresionanta) care se intind in partea dreapta iar in zonele joase drumul se strecoara printre padurile de palmieri.

Trebuie sa amintesc aici ca in aceasta parte a tarii au fost introduse si dezvoltate inca din anii 1950 plantatii de palmier african in scopul producerii uleiului de palmier. In apropierea localitatii Parrita se poate vedea chiar o fabrica de procesare a acestuia, fabrica ce functioneaza de peste 60 de ani.

Cea mai importanta localitate inainte de a ajunge in Parcul Manuel Antonio este Quepos, un orasel aglomerat de coasta de unde se pot face cam ultimele cumparaturi inainte de a pleca catre hotelurile aflate mai aproape de parc si de plajele acestuia. Din Quepos pana la poarta parcului sunt 6 km. Mai sunt doua asezari mici pe traseu (El Cerro si Manuel Antonio) dar aici sunt doar restaurante si cateva pensiuni sau hoteluri.

Am ajuns in Manuel Antonio aproape de momentul apusului iar cazarea am avut-o la pensiunea Karahe Beach situata chiar pe Plaja Espadilla – o fisie de 2 km de nisip cenusiu, vulcanic, lovita de valurile calde ale Pacificului. Pacificul impresioneaza intotdeauna prin energia interna generata de imensitatea sa si chiar atunci cand totul este calm la tarm tot se formeaza valuri de 1-1.5 metri. Nu se putea un final mai relaxant dupa o zi petrecuta pe drum 🙂

Mi-a placut foarte mult zona, plaja in sine si datorita modului in care turismul a fost integrat in natura. Lipsesc hotelurile mari, in schimb pensiuni si vile rasar de peste tot si sunt imprastiate pe dealurile din apropiere. Este recomandat sa se aleaga cazarea in apropierea plajei deoarece chiar daca pensiunile situate pe deal au o vedere wow se ajunge destul de greu la ocean, terenul fiind abrupt. Pe plaja nu gasesti cine stie ce facilitati (de ex. sezlonguri) dar acesta este farmecul locului: natura pura. Din cand in cand pe plaja mai vezi cate un cal la galop sau un localnic impingand o toneta cu sucuri si fructe teleportata parca din alt secol.

Plaja Espadilla este cea mai mare plaja din zona, aici venind cam toti cei care sunt cazati in hotelurile din imprejurimi si care nu au acces direct la plaja. Plaja se intinde pana la intrarea in parc, acolo dezvoltandu-se o zona mai comerciala cu cateva terase si mici pravalii cu suveniruri. Oricum, datorita pensiunilor care sunt situate chiar pe plaja, oferta pentru a servi masa este variata.

Parcul Manuel Antonio este cel mai mic dar inregistreaza printre cel mai mare numar de vizitatori din Costa Rica. Se intinde doar pe 680 de hectare dar are multe trasee unde se pot observa daca ai noroc 184 specii de pasari si 109 de specii de mamifere si patru plaje protejate (nu pot fi vizitate dupa ora de inchidere). Ofera combinatia perfecta pentru relaxare dar fara un efort fizic prea mare.

Am plecat a doua zi dimineata catre intrarea in parc aflata la doar 1 km de hotel. Biletul de acces costa 16 USD/persoana si dupa ce treci de poarta de intrare nu ai decat sa urmezi potecile amenjate si indicatoarele catre cea mai cautata plaja din zona: Manuel Antonio – o plaja cu nisip alb dar care datorita renumelui, este destul de aglomerata. Se pot inchiria de la intrare si ghizi privati (costa 51$) echipati cu binocluri profesionale pentru observarea faunei.

Unul dintre lucrurile de care trebuie tinut cont odata ajuns pe plaja Manuel Antonio sunt … ratonii: fura orice si cu mare tupeu. Fara gluma, poti ramane fara ochelari sau haine intr-o secunda.

Am zabovit jumatate de ora pe plaja cu nisip alb, atat de cautata si laudata … si aglomerata din aceasta cauza, plecand mai apoi intr-o scurta drumetie pe potecile care inconjoara peninsula – Punta Catedral.

Daca plaja cu nisip alb nu a impresionat foarte mult, plaja Espadilla fiind incomparabil mai „generoasa”, drumetia de o ora si jumatate a meritat toata transpiratia 🙂 Traseul este foarte bine amenajat, cu indicatoare si marcaje, cu scari si poteci de lemn si patru view-point-uri de nota 10 amenajate asemenea unor terase cu vedere la ocean.

Bineinteles ca nu lipsesc de pe traseu maimutele care te insotesc peste tot. De la ultimul popas din traseu se poate observa acolo, uneva jos, intreaga plaja Manuel Antonio. Am revazut prin jungla parcului uimitorul palmier cu tepi, o adaptare perfecta la mediu pentru a-si proteja nucile de animale. Nucile de cocos ale acestuia sunt mult mai mici si mai gustoase decat de la speciile obisnuite de cocotieri.

Rezervatia Manuel Antonio impresioneaza deoarece pe o suprafata mica natura a fost atat de generoasa: una dintre cele mai frumoase plaje pe care am fost, o biosfera costa ricana in miniatura si multe posibilitati de activitati in aer liber. Acesta a fost ultimul loc vizitat din Costa Rica si nu se putea un final mai bun al unui circuit in aceasta tara tropicala decat un scurt popas la o margine de ocean, in partea opusa a locului de unde ne-am inceput calatoria.