IRAN – Hamedan si Teheran (partea V)
Am parasit Isfahan dimineata devreme cu un sentiment „amestecat”: parere de rau pentru ca s-a terminat vizitarea acestui oras unic si nerabdare pentru ca urma sa ajungem in HAMEDAN – orasul verde al Iranului si locul unde ni se promisese un aer mai racoros si fara praf 🙂 Drumul catre Hamedan nu a mai fost chiar asa de monoton deoarece ne apropiam de zona muntoasa din nord – Muntii Elburz. Pe alocuri drumul a devenit chiar interesant, cei 500 de km „zburand” relativ usor.
Orasul este situat la altitudinea de 1.850 de metri la poalele Muntelui Alvand – o ramura a muntilor Elburz. Populatia se ridica undeva la 600.000 de locuitori dar tot timpul anului orasul este invadat de turisti, vara pentru clima prietenoasa si iarna pentru schi .
Hamedan a fost capitala imperiala de vara in timpul dinastiilor safavide dar din pacate nu s-au pastrat foarte multe obiective istorice (palate, lacasuri de cult) din acea perioada. Totusi, este de remarcat Mausoleul Alavi – construit in secolul 12 de cea mai faimoasa familie din oras din acea perioada. Fiind destul de bine pastrat, se poate spune ca este monumentul istoric cel mai notabil pe care il are orasul: stucaturile interioare si motivele cu ghirlande florale la exterior, zidurile masive si forma mehrabului sunt detalii ce il fac deosebit in arhitectura istorica persana. Cripta si sarcofagul sunt accesibile printr-o scara in spirala pe care cobori la subsolul cladirii. Initial cladirea a fost manastire de dervisi dar a fost preluata de familia Alavi ce a condus orasul pentru 2 secole si transformata in mausoleu.
Unul dintre obiectivele ce trebuie vizitate in Hamedan este Mausoleul lui Abu Ali Sina, om de stiinta ce si-a adus o contributie majora la dezvoltarea medicinii naturiste persane dar a avut descoperiri si in domeniul astronomiei, chimiei si psihologiei. Cartile si manualele acestuia unde sunt descrise retete si proceduri naturiste sunt astazi obiect de studiu in scolile de medicina iraniene si nu numai.
In imediata apropiere a acestuia se afla Mausoleul lui Esther – vestita sotie – regina a Regelui Xerxes I din timpul Imperiului Ahemenid. Esther are origini evreiesti si este astazi cel mai important loc de pelerinaj pentru evreii ce locuiesc in Iran. Tot in acelasi mausoleu se afla si cripta varului sau Mordechai.
Intrarea in Mausoleu se face printr-o usa mica de piatra iar odata ce patrunzi inauntru ai un sentiment de claustrofobie.
In imediata apropiere a orasului, in valea Abbas Abad se afla vestitele inscriptii Ganj Nameh. In fapt, ele sunt doua scrieri din perioada lui Darius si al Sahului Khashayar din perioada ahemenida. Fiecare inscriptie este impartita in 3 coloane cu 21 de linii si sunt scrise in 3 limbi: parsi, baboli si ilami. Langa inscriptii am intalnit cu mare placere prima cascada ce am vazut-o pana atunci in Iran: are o inaltime de 12 metri si un debit ce variaza in functie de anotimp. Tot in zona se afla si o zona de recreere, terase, restaurante, o telecabina ce te duce pe varful muntelui Alvand si zone de agrement de munte.
A doua zi a fost dedicata in intregime unei excursii pana la Kermanshah, localitate situata la 150 de km de granita cu Irakul pentru a vedea vestitele basoreliefuri de la Taq Bostan. Sculpturile si basoreliefurile sunt cel mai bun exemplu de de arta persana din perioada sasanida si arata scene de la incoronarea lui Ardashir II (379-383) si Shapur III (393-388). Basoreliefurile respecta caracteristicile artei si simbolurile sasanide: puterea, religia, gloria, onoarea, spiritul de luptator, bucuria si dorinta de a sarbatori. Locul este impresionant iar daca mai iei in calcul si cei 1.700 de ani in care monumentul a stat neclintit in fata intemperiilor ai sentimentul ca traiesti istoria.
Pe drum am oprit in apropiere de Kangavar la Behistun. Inscripția de la Behistun este o gravura monumentala ce descrie cuceririle lui Darius I in trei limbi: vechea persana, elamita, și akkadiana. Textul este gravat intr-o terasa din muntele Behistun, în provincia Kermanshah din Iran. Inscriptia reprezinta pentru scrierea cuneiforma ceea ce este Piatra Rosetta pentru hieroglifele egiptene: alfabetul pentru descifrarea acestui tip de scriere. Inscriptia are 15 metri inaltime si 25 de metri lungime si se afla la 100 de metri ianltime fata de vechiul drum ce lega Babilon de Ecbatana.
La intrarea in site te intampina statuia lui Hercules, mai bine zis a unui mini-Hercules, sculptata in 148 I.C. Statuia il infatiseaza pe semi-zeu in pozitia inclinata si band dintr-o cupa. Sculptura a fost dedicata unui guvernator local seleucid deoarece exista legende din acea perioada ce spun ca Hercules a fost stramosul dinastiei seleucide in Persia.
La cativa zeci de metri de muntele semet se afla o zona de recreere unde poti lua un ceai in timp de privesti natura si te incarci cu energie.
A doua zi dimineata am plecat spre Teheran via un mic ocol prin Qazvin pentru a vizita Moscheea Shahzadeh Hossein. Moscheea a fost construita in secolul 16 si a fost redecorata total in secolul 19. Lacasul de cult are o curte interioara tipica marginita de ziduri pe cele patru parti si un pavilion octogonal cu o fantana. In mijlocul curtii interioare se află un iwan imbracat in oglinzi, care duce la mormantul sacru, decorat de asemenea cu oglinzi şi candelabre de cristal.
Shahzadeh Hossein a fost fiul Imamului Reza, al 8-lea membru in arborele genealogic ce se tragea din familia Profetului Mohamed.
Dupa oprirea din Qazvin destinatia finala a fost TEHERAN. Cu aproape 50 de km inainte de a intra in capitala, autostrada cu 4 benzi s-a tranformat intr-una cu 8 si 10 benzi iar traficul a devenit infernal. Orasul este o adevarata metropola cu cei 12 milioane de locuitori ai sai iar forfota, jocul de lumini, strazile si bulevardele cu magazine – te fac sa uiti ca esti intr-o tara musulmana.
Orasul este traversat de bulevarde de la nord la sud si are un sistem logistic de trafic sub forma inelara ce-ti permite sa ajungi mai usor dintr-un punct in altul al orasului.
Primul obiectiv vizitat in Teheran a fost Palatul Saadabad, construit in timpul dinastiei pahlavite in zona rezidentiala nordica a orasului. Localizarea palatului este de nota 10: in apropierea muntilor, paduri si parcuri ce se intind pana la gardurile palatului iar vederea este regala. In prezent o parte din cladirile complexului sunt folosite de catre Presedentia Iranului. Camerele palatului au fost decorate cu mobilier si decoratiuni aduse din Italia si Franta.
Dupa ce am vizitat palatul a trebuit sa traversam orasul de la nord la sud pentru a merge la Muzeul National al Iranului, muzeul fiind o combinatie de doua muzee: arta si arheologie. Locul este perfect pentru a trece in revista istoria milenara a acestei tari incepand cu era paleolitica si continuand cu Epoca Bronzului, Epoca Fierului, Imperiul Mezilor, Imperiul Ahemenid, Imperiul Seleucid, Imperiul Part si epoca Sasanida.
In imediata apropiere a muzeului se gaseste Banca Nationala a Iranului, in trezoreria acesteia gasindu-se unele din cele mai mari comori ale lumii. Am coborat in tezaurul bancii pentru a vedea aceste minunatii. Vizita este permisa doar intre orele 14-16 si din acest motiv se formeaza cozi imense. Deoarece am ajuns cu o ora inainte de deschidere, am fost primii la intrare. Am trecut prin 3 porti de securitate pana la intrarea in Tezaur. Nu este permisa fotografierea sub nici o forma, asa ca pot doar sa povestesc ce am vazut: vestitul diamant roz Darya-i-Nur – cel mai mare din lume; Globul cu Bijuterii – facut din 34 kg de aur si 3,656 kg de diamante, 51.366 bucati de diamante; Tronul Soarelui; Coroane Regale ce au apartinut Dinastiei Pahlavite si multe altele.
Pentru ca tot eram martorii Revolutiei Islamice nu se putea sa trecem pe langa Mausoleul Khomeini si sa nu intram. Cladirea face parte dintr-un complex imens ce se intinde pe 20 de km patrati. In prezent inca se lucreaza la complex iar lucrarile de reparatii capitale au loc la fiecare 5 ani asa ca veti vedea macarale si schele peste tot.
Interiorul este ….. dar mai bine va las pe voi sa-l caracterizati. Este o megalomanie fara rost si fara nici o utilitate.
Teheranul a fost ultima destinatie din circuitul Iranului. Trebuia sa mai petrecem cateva zile pentru a descoperi acest oras unde am intrat cu pareri nu prea bune dar pe care mi le-am schimbat imediat. Am plecat din Iran cu o parere schimbata comparativ cu cea cu care am venit si aici nu ma refera la tara, istoria si natiunea in sine ci la situatia politica actuala a regiunii. Am vazut si am primit semnale discutand cu localnici ca mai devreme sau mai tarziu se va ridica valul ce a cazut in 1979 peste tara si ca se va reveni la ce a fost odata.
