Cum a inceput TravelSmartInfo?

Travelsmartinfo s-a nascut din pasiune. Pasiunea de a calatori, de a cunoaste lumea si de a impartasi experiente de neuitat adunate de prin cele mai indepartate colturi ale lumii. La inceput, Travelsmartinfo a fost un blog de calatorii unde am facut cunoscute locurile minunate pe care le-am vazut in cele peste 147 de tari vizitate pe parcursul a peste 25 ani de calatorii si promovare destinatii turistice.
Numele Travel + Smart + Info este sugestiv pentru scopul initial al proiectului, respectiv: informatii si idei de calatorie despre destinatii originale, pe care oricine le poate vizita chiar avand un buget moderat dar folosit cu intelepciune.
Top
LADAKH - pe acoperisul Indiei - TRAVELSMARTINFO.RO
fade
15163
post-template-default,single,single-post,postid-15163,single-format-standard,mkd-core-1.2.2,mkdf-social-login-1.3.1,mkdf-tours-1.4.2,voyage-ver-2.2,mkdf-smooth-scroll,mkdf-smooth-page-transitions,mkdf-ajax,mkdf-grid-1300,mkdf-blog-installed,mkdf-breadcrumbs-area-enabled,mkdf-header-standard,mkdf-sticky-header-on-scroll-up,mkdf-default-mobile-header,mkdf-sticky-up-mobile-header,mkdf-dropdown-slide-from-top,mkdf-fullscreen-search,mkdf-fullscreen-search-with-bg-image,mkdf-search-fade,mkdf-side-menu-slide-with-content,mkdf-width-470,mkdf-medium-title-text,wpb-js-composer js-comp-ver-6.4.1,vc_responsive,modula-best-grid-gallery
TRAVELSMARTINFO.RO / DESTINATII  / ASIA  / LADAKH – pe acoperisul Indiei
21 apr.

LADAKH – pe acoperisul Indiei

India este prin definitie o destinatie aparte, pe care asa cum se spune „o iubesti din prima sau o urasti pentru totdeauna”. India, prin imensitatea sa teritoriala si a celor peste 1,4 miliarde de locuitori, iti ofera zeci de variante si experiente pentru a o putea vizita si intelege. Ca destinatie turistica, India nu o poti cunoaste in 2-3 calatorii fiind recomandat ca la fiecare vizita sa incluzi in program un obiectiv sau oras major si apoi sa adaugi cate o regiune mai putin vizitata dar unde vei cunoaste cu adevarat India.

LADAKH este una dintre aceste regiuni speciale ale Indiei pe care mi-am dorit sa o vizitez de multa vreme. M-au atras ca un magnet trecutul zbuciumat al acestui loc, oamenii si frumusetea coplesitoare a peisajelor care par de luna.

„Ladakh este tinutul trecatorilor inalte si al calugarilor lamas”

SCURTA ISTORIE

Pana in 31 Octombrie 2019, Ladakh a facut parte din statul Jammu-Kashmir-Ladakh. Divizat dupa aceasta data in Ladakh si Jammu – Kashmir, intreaga regiune Jammu Kashmir este acum mare subiect de disputa intre India si Pakistan (din 1947, de la plecarea britanicilor) si intre India si China din 1962

Ladakh mai este numit si tinutul calugarilor budisti „lamas territory”, religia budista fiind aici foarte populara (40% din populatie). Musulmanii shiiti reprezinta si ei 46% in timp ce religia hindu este imbratisata de catre doar 12% dintre localnici.

Tinutul este pitit intre China la nord si est si Pakistan la vest, o zona extrem de „fierbinte” din punct de vedere militar, fiind un taram propice pentru cei in cautare de agitatie politica intre natiuni si un loc unde nationalismul prinde foarte bine.

Ladakh este impartit in doua districte: Leh si Kargil, care isi trag numele de la cele doua orase ale statului, cele mai mari de fapt din aceasta parte a Indiei.

CUM AJUNGEM IN LADAKH?

Am ajuns in Ladakh intrand prin LEH, cel mai mare oras din stat, dupa un zbor de aproximativ o ora din capitala federala New Delhi. Aterizarea a durat mai putin decat de obicei, aeroportul aflandu-se la 3.500 metri altitudine, inaltime cu care a trebuit sa ma obisnuiesc pe toata durata sederii mele acolo.

Aeroportul Kushok Bakula Rimpochee - Leh

Aeroportul Kushok Bakula Rimpochee – Leh

Controlul militar strict la sosirea pe aeroport, inclusiv formularele speciale pe care a trebuit sa le completam (chiar daca era un zbor intern) ne-a pregatit intr-un fel cu prezenta armatei si a bazelor militare vizibile peste tot. Se spune (cine poate afla cifra exacta?) ca India are cantonati peste 200,000 de militari in zona pentru a putea raspunde rapid unui atac din partea Chinei. Este de inteles, deoarece accesul in zona este foarte dificil pe sosea (cei 1000 de km din Delhi se pot parcurge in vreo 30 de ore).

Dar m-am obisnuit repede cu prezenta armatei si pe alocuri cu mici „spectacole” de forta, fiind totusi destul de discreti cel putin in zonele populate. Bazele militare sunt asezate in afara orasului si se intind de o parte si alta a celor doua sosele care se intalnesc in Leh: cea care urmeaza cursul raului Indus si drumul care duce la Numbra Valley. Asadar, de la aeroport pana in oras, de o parte si de alta a drumului am avut garduri de protectie militara, tancuri, camioane si ici colo cate un avion 🙂 .

Baze militare in Leh

Baze militare in Leh

Baze militare in Leh

Baze militare in Leh

CAZAREA

Am fost placut impresionat de numarul mare de hoteluri si pensiuni de buna calitate. Am stat la Indus Valley – Luxury stay, o locatie situata aproape de centru si cu servicii foarte bune. Proprietarul ne-a delectat in fiecare seara cu meniuri diferite pentru cina iar in ultima seara, cu o supriza – cu o cina la un foc de tabara.

Indus Valley - Luxury stay

Indus Valley – Luxury stay. Vedere exterioara.

Indus Valley - Luxury stay. Camera deluxe.

Indus Valley – Luxury stay. Camera deluxe.

Indus Valley - Luxury stay. La foc de tabara.

Indus Valley – Luxury stay. La foc de tabara.

Ce putem face sase zile in zona?

  • doua zile in Leh, orasul si imprejurimile (Palatul Leh si Shanti Stupa)
  • o zi spre nord-vest, pana la Manastirea Alchi, cu oprire la confluenta dintre raul Indus si Zanskar
  • o zi spre sud, de-a lungul raului Indus, pana la Manastirea Thiksay
  • doua zile catre nord, in Nubra Valley, cu o noapte pe care musai trebuie sa o petreci in vale

Exceptand excursia in Numbra Valley, in care datorita traseului dificil este imposibil sa mergi si sa te intorci in aceeasi zi, toate celelalte excursii se pot face pe durata unei zile, nefiind nevoie sa schimbi cazarea din Leh.

Trasee in Ladakh

Trasee in Ladakh

1. LEH SI IMPREJURIMILE

LEH

Leh are in jur de 300,000 de locuitori si concentreaza cam tot ce misca in zona. Orasul este o furnicatura de stradute care urca si coboara, bazaruri si multe, foarte multe hoteluri.

Oamenii de aici sunt diferiti ca infatisare, obiceiuri si atitudine fata de cei din alte parti ale Indiei si uneori chiar uiti tara in care esti. Limba vorbita este „ladakhi” si are radacini tibetane.

Orasul trebuie vizitat atat ziua cat si seara, fiind plin de viata in fiecare moment al zilei. Cel mai bine suprinzi atmosfera pe strada principala si inima comerciala a orasului „Main Bazar road”, un bulevard pietonal de vreo 500 de metri, intesat cu magazine si restaurante si unde la orice ora forfota este continua. Daca ziua, majoritatea celor care trec pe aici (localnici, turisti) sunt veniti pentru targuieli, seara, bancile dispuse de-a lungul intregului bulevard se transforma intr-un loc pentru „gura casca” 🙂

La cativa zeci de metri de centru se afla si Piata – Leh Market – cu zone de mancare, artizanat si lucruri pentru gospodarie.

Leh - strada Main Bazar

Leh – strada Main Bazar

Leh market

Leh market

Leh - zona comerciala

Leh – zona comerciala

Leh - strazile noaptea

Leh – strazile noaptea

LEH PALACE

Cunoscut si sub numele de ‘Lhachen Palkhar’, palatul regal a fost construit in secolul XVII de regele Sengge Namgyal ca resedinta regala cu rol administrativ si rezidenta. Avand noua etaje si fiind situat in varful unui deal, de sus se poate observa intreaga parte centrala a orasului Leh impreuna cu muntii Stok Kangri si Ladakh – parte a lantului Himalaya.

Arhitectura tibetana completata cu numeroase relicve buddhiste, picturi murale, sali pentru intalniri administrative si apartamente regale, face ca locul sa fie placut de vizitat daca esti interesat de istoria regalitatii din acest colt de lume. Cele mai cautate sunt picturile murale de care am amintit si care au peste 450 de ani vechime, nuantele cu care au fost pictate fiind obtinute prin macinarea pietrelor si a gemelor de diverse culori.

Palatul este deschis zilnic intre 7 AM si 4 PM.

Leh Palace - vedere de pe drumul de acces

Leh Palace – vedere de pe drumul de acces

Leh Palace - vedere asupra orasului Leh

Leh Palace – vedere asupra orasului Leh

Leh Palace - interior

Leh Palace – interior

Leh Palace - interior

Leh Palace – interior

Leh Palace - vedere de pe acoperis

Leh Palace – vedere de pe acoperis

SHANTI STUPA

Nu trebuie neaparat sa fii buddhist sau sa vrei sa devii unul pentru a veni aici. Daca iti place natura si vrei o priveliste de nota 10 asupra orasului Leh la apus sau rasarit, este un loc perfect. Se poate ajunge pe sosea (sunt 5 km din centru) sau pe jos urcand cele 500 de trepte. De sus, centrul orasului nu este observabil (stupa fiind oarecum asezata intr-o vale) dar se pot observa cartierele marginase.

Stupa a fost contruita si finantata de o organizatie budista din Japonia pentru a marca existenta a 2500 de ani de budism. Constructia a fost finalizata in 1985 si la evenimentul de inaugurare a fost prezent Dalai Lama. Stupa este recunoscuta prin domul sau alb avand la baza picturi din viata lui Buddha si este greu sa nu o remarci in peisajul desertic al regiunii.

Programul de vizita este zilnic intre 5 AM – 9 PM.

Shanti stupa - vedere de pe platforma

Shanti stupa – vedere de pe platforma

Shanti stupa - apus

Shanti stupa – apus

Shanti stupa - imprejurimile

Shanti stupa – imprejurimile

Shanti stupa - imprejurimile

Shanti stupa – imprejurimile

2. EXCURSIE IN SHAM VALLEY

O calatorie de o zi, plecand din Leh spre vest urmand drumul care serpuieste prin valea involburatului Indus, este spectaculoasa. Traseul are aproximativ 70 de km si se poate face lejer in maxim o ora si jumatate, drumul fiind foarte bun. Singurul impediment este traficul camioanelor de marfa, aceasta fiind singura sosea care leaga cele doua localitati Leh si Kargil si care merge mai departe pana la granita cu Pakistan.

Muntii nu au nici un pic de vegetatie si par rupti din peisaje selenare. Din loc in loc, pe fundul vaii se mai observa cate un palc de vegetatie langa care rasar si cateva case, identic cu oazele din desert. Culorile sunt simple dar compozitia este spectaculoasa: albul-cenusiu al muntilor, raul Indus cu apa turquoise sau albicioasa pe alocuri de la aluviuni, asfaltul negru, bine remarcat in peisaj si cerul albastru.

Sham Valley - iesirea din Leh

Sham Valley – iesirea din Leh

Sham Valley

Sham Valley

Sham Valley - Indus

Sham Valley – Indus

Sham Valley

Sham Valley – Indus

DEALUL MAGNETIC

Prima oprire de la plecarea din Leh, dupa 30 de km, este la o curiozitate a naturii si nu o poti evita deoarece vezi zeci de masini oprite: Dealul Magnetic – unde masinile cu motorul oprit urca soseaua in panta. Iluzie optica (dupa unii care zic ca de fapt soseaua coboara) sau proprietati magnetice ale muntelui, experienta merita oprirea 🙂 In apropiere se mai gaseste si un centru de unde se pot inchiria ATV-uri pentru o experienta off-road.

Dealul magnetic - Ladakh

Dealul magnetic – Ladakh

Dealul magnetic - Ladakh

Dealul magnetic – Ladakh

CONFLUENTA RAULUI INDUS CU ZANSKAR

Pentru iubitorii de peisaje, urmatoarea oprire in locul unde Zanskar se varsa in Indus este cel mai frumos loc de pe traseu. Zanskar este cel mai mare afluent al raului Indus si se alimenteaza din ghetarul Drang-Drung din apropierea trecatorii Pensi La.

MANASTIREA ALCHI

Manastirea este situata in satul Alchi, la aproximativ 70 de km de Leh si este destinatia finala a zilei. Mai poate fi gasita in diverse enciclopedii si cu numele de „Alchi Gompa”. Alchi este cel mai important obiectiv religios buddhist din Ladakh. Chiar daca nu se mai practica ritualuri religioase aici de peste 500 de ani, locul este recunoscut pentru arhitectura sa veche tibetana si pentru materialele folosite in constructie.

Complexul are sase cladiri: Dukhang sau Sala Principala de intalniri, Templul principal (gTsug-lag-khang), Manjushri Temple, Chortens, Lotsabha Lakhang si Lakhang Soma. Constructiile au peste o mie de ani vechime si sunt destul de bine pastrate mai ales daca luam in considerare materialele din care au fost facute: lut si lemn. Sunt de remarcat sculpturile in lemn si picturile murale.

Manastirea poate fi vizitata in 10 AM si 6 PM, cu o pauza intre 1-2 PM.

Alchi

Alchi

Alchi

Alchi – sculpturi in lemn

Alchi

Alchi

In apropiere este satul Alchi unde sunt si cateva restaurante in care se poate servi pranzul dupa vizita la manastire. Din sat se poate cobora pana in valea Indusului pentru fotografii si pentru a incerca temperatura apei.

Recomandarile zilei:

  • experimenteaza efectele magnetismului cu motorul oprit la masina
  • incearca o tura off-road cu atv-ul prin peisajul selenar
  • opreste pentru o fotografie la confluenta Indus cu Zanskar
  • plimbate pe ulitele cu garduri din lut si lemn ale satului Alchi
  • bucura-te de pacea si linistea din Manastire
  • coboara 300 de metri pana in valea Indusului si fa o baie la picioare

3. TRASEUL LEH – HEMIS 

Un alt traseu pe care se poate merge intr-o excursie de o zi este din Leh pana la Hemis, unde se afla si manastirea cu acelasi nume. Traseul mai este numit si „drumul manastirilor” deoarece putem vedea si vizita de-a lungul traseului cele mai importante locuri religioase din Ladakh: Hemis, Shey, Thiksey, Matho. Distanta de 45 de km se poate parcurge intr-o ora si urmeaza cursul raului Indus spre sud. Pentru varietate, se poate merge pe o parte a raului iar intoarcerea sa fie pe celalalt mal.

MANASTIREA HEMIS

Hemis este cea mai mare si cea mai vizitata manastire buddhista din Ladakh. Se afla la 45 km de Leh si este situata la aproximativ 3.600 metri altitudine la poalele muntelui cu acelasi nume. Lacasul a fost construit prima data in secolul XI, infatisarea actuala fiind data in secolul XVII de catre regele Sengge Namgyal. Ea apartine in prezent ramurii drukpa – „organizatia palariilor rosii” a buddhismului, desprinsa din buddhismul tibetan.

Cladirea principala se remarca prin zidurile masive, albe. Intrarea in complex se face printr-o poarta care da in curtea interioara. In nordul curtii sunt salile de intalnire unde pot fi vazute „rotile vietii” tibetane. Manastirea mai are o librarie cu carti tibetane si un muzeu unde se pot vedea colectii cu picturi „thangkas” (picturi pe panza cu zei protectori si scene din viata lui Buddha), statui din aur si mici stupe decorate cu pietre pretioase.

Aici, in fiecare an in Iunie este tinut festivalul hemis, dedicat zilei de nastere a lui Padmasambhava (Guru Rinpoche), cel a carui misiune pe pamant a fost de a imbunatati spiritualitatea umanitatii. Ziua cade in ziua a 10-a a lunii a 5-a a calendarului calugarilor tibetani si este marcata printr-o mare sarbatoare de unde nu lipsesc ritualuri pentru dezvoltarea spiritualitatii individului si pentru sanatate.

Orele de vizitare sunt intre 8 AM si 6 PM, cu pauza intre 1-2 PM.

Hemis. Acces in manastire.

Hemis. Acces in manastire.

Hemis. Curtea interioara.

Hemis. Curtea interioara.

Hemis. Curtea interioara.

Hemis. Curtea interioara.

Hemis. Altarul.

Hemis. Altarul.

MANASTIREA & PALATUL SHEY

Palatul este la 15 km distanta de Leh si este cel mai vechi palat din Ladakh. Se ajunge usor de pe soseaua principala iar odata ce ai urcat pana la manastire, de aici se poate vedea in departare pana la Manstirea Thiksey si se pot zari chiar si muntii Zanksar. Palatul a fost construit in 1645 de regele Deldan Namgyal ca resedinta de vara pentru regii regiunii. Palatului i-a fost adugat 10 ani mai tarziu, de catre acelasi rege, templul in care a fost asezata o statuie de 12 metri a lui Buddha in pozitie „sezand”. Este cea mai mare statuie din metal din zona si este acoperita cu foite din cupru si aur.

Locul a devenit extrem de popular printre regii care au urmat, sute de altare tibetane „chorten” fiind construite pe pantele de sub palat.

Shey. Accesul in Manastire.

Shey. Accesul in Manastire.

Shey. Vedere imprejurimi.

Shey. Vedere imprejurimi.

Shey

Shey

MANASTIREA THIKSEY

Thiksey este la doar 4 km de Shey si la 19 km de Leh. Manastirea Thiksey apartine ramurii „Gelugpa” a buddhismului Tibetan, numele traducandu-se prin „organizatia palariilor galbene”. Corpul principal are 12 etaje si ofera o priveliste superba, de sus, asupra imprejurimilor. Arhitectura este asemanatoare cu cea a Palatului Potala din Lhasa. In interior sunt numeroase obiecte de arta buddhista, picturi pe panza – thangkas, picturi murale si numeroase statui si alte relicve.

Istoria acestui loc este interesanta si pare rupta dintr-o poveste: La inceputul secolului XV, sase discipoli din scoala sau ramura buddhismului tibetan Gelugpa au fost trimisi in afara Tibetului pentru a face cunoscuta noua credinta a fondatorului Tsongkhapa. In calatoria lor, ei carau o statuie a lui Amitayus (unul dintre cei 5 Buddha, numit si Buddha luminii infinite) care avea in interiorul ei cenusa oaselor si picaturi de sange de la invatatorul Tsongkhapa. Ajunsi aici, s-au intalnit cu regele din acea vreme si el a fost atat de incantat de noile invataturi si de statuia primita in dar incat a decis sa-i ajute in construirea unui lacas in aceste locuri.

Recomandarile zilei:

  • opreste pe traseul dintre manastori pentru fotografii
  • incearca sa intelegi diferentele dintre cele doua ramuri ale buddhismului: gelugpa (palariile galbene) si drukpa (palariile rosii)
  • admira picturile murale din Manastirea Hemis si Thiksey
  • opreste pe traseu la un restaurant traditional pentru a incerca specificul culinar local

Timpul petrecut in Ladakh mi-a oferit experiente unice: posibilitatea de a afla despre diferite ramuri ale buddhismului tibetan care si-au gasit aici adepti de-a lungul mileniilor, de a invata despre obiceiurile localnicilor (atat de diferiti de ceea ce stim despre India) si de a pasi prin peisaje care par ireale.

Mihai Luca

No Comments

Leave a Reply:

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.