Off road in OMAN – canioane, oaze si desert (IV)
O alta experienta pe care trebuie sa o traiesti in Oman este apropierea de natura. Nu este prea complicat deoarece atat Muntii Hajar – acolo unde intalnesti cele mai spectaculoase trasee off road din Peninsula Araba cu wadi-uri, oaze si sate traditionale cat si desertul sunt la distante de 3-4 ore de Muscat, Nizwa si Sur – cele mai mari orase din Oman.
Un astfel de traseu poate fi cuprins in patru zile, cu plecare si intoarcere din Muscat, fiind presarat pe langa natura salbatica si cu obiective istorice si asezari traditionale (vestitele asezari fortificate). O descriere detaliata a forturilor si castelelor de pe traseu am facut-o AICI.
Pentru un astfel de traseu, care in mare parte este off-road, trebuie neaparat ales un mijloc de transport comfortabil. Am avut la dispozitie o caravana de masini 4X4 Nissan si Toyota, cinci soferi dintre care unul cu rol de tour leader si imbarcati cate patru persoane in masina … la drum.
Prima oprire de pe traseu este in apropiere de Nakhal (unde se afla si fortul cu acelasi nume) pentru a vizita izvoarele termale Al Thowarah. Apa care tasneste din stanca are in jur de 40 de grade la iesire iar un pic mai incolo, raul in care se scurge adaposteste o multime de pestisori care iti fac pedichiura … Nu trebuie decat sa iei loc pe cate un bolovan, sa pui picioarele in apa si in cateva secunde esti invadat de pestisori 🙂 Apa din izvor este canalizata printr-o retea de canale (falaj) pentru a iriga oaza de palmieri din apropiere. Langa izvore este amenajata o parcare si un mic bufet cu snack-uri. Locul este popular si pentru localnici care vin aici cu familiile pentru un gratar sau pentru a-si spala masinile 🙂
Dupa plecarea din Nakhal am iesit de pe sosea si am urmat drumul care serpuieste prin Wadi Bani Awf … Drumul este de pamant si pietris (pe alocuri bolovani) dar iti permite o viteza medie de 40-50 km/h. Peisajul este dramatic, avand pe alocuri si pante de 25 de grade.
Pentru pranz, ghizii si soferii ne-au „scos” un pic de pe traseu pentru o supriza: urma sa luam un pranz traditional intr-una dintre vaile canionului. Pranzul a fost gatit de localnici, servirea s-a facut pe carpete in natura si pentru 3 riali de persoana am mancat cea mai deliciosa si „adevarata” tocanita de pui si orez cu salate si fructe la desert.
De aici, urmatoarea oprire a fost pentru o panorama de unde am putut vedea satul de munte Bilad Sayt in care am si coborat mai apoi pentru un scurt repaus. Satul adunat si inghesuit specific zonelor muntoase parea destul de gol. De vina o fi fost probabil aparitia noastra sau caldura … . Curiozitatea a impins totusi pe afara cativa copii mai indrazneti si cu care am incercat o discutie dar fara prea mare succes.
Deoarece in Oman soarele apune la 5.30 pm, urmatoarea parte a traseului a fost parcursa in mare graba (atat cat a permis drumul) pentru a nu pierde apusul de pe muntele Jabel Shams. Jabel Shams este cel mai inalt varf din Oman (3.030 metri) si se afla langa canionului Wadi Ghul. Wadi Ghul mai este numit si Marele Canion Omanez, avand peste 1.000 de metri adancime. Am ajuns tocmai la timp pentru a face cateva fotografii in apus 🙂
Cazarea in prima seara am avut-o la Jabel Shams Resort 4*, o lodgie de munte aflata chiar pe marginea canionului. Locatia are 20 de cabane si 15 corturi arabesti si chiar si o piscina, dar ceea ce incanta este asezarea sa in varful muntelui. Seara aici temperatura scade pana la 5 grade si a fost nevoie sa folosim aerotermele din camere si setul de haine groase.
Urmatorul canion in care am poposit in drum spre Nizwa (in Nizwa am avut cazarea in cea de-a doua noapte de pe traseu) este Wadi Bani Khalid cu renumitele sale piscine naturale. Accesul aici este destul de dificil desi exista sosea asfaltata. Drumul face un zigzag cu suisuri si coborasuri printre muntii desertici de la intrarea in canion. Faptul ca te apropii de piscinele naturale si de fundul canionului este indicat de plantatiile din ce in ce mai numeroase de curmali si satele din apropierea acestora. Datorita izvoarelor naturale canalizate prin reteaua falaj, vegetatia din canion este verde tot timpul anului.
La un moment dat drumul se opreste si pana la piscine se merge pe jos din parcare pe o carare marginita de palmieri, urmand traseul canalelor de irigatii care aduc apa de la bazine inspre localitatile din aval. Pe marginea piscinelor naturale sunt amenajate zone de picnic si exista chiar si un restaurant unde se poate servi pranzul.
Pentru cei mai aventurosi se poate inota si in partea ingusta a canionului, unde apa este mai adanca, sau se poate merge pana la pestera Muqal aflata cam la 1 km in amonte. Drumul este destul de dificil, nu foarte bine marcat si iti trebuie incaltaminte potrivita pentru pietris. In partea ingusta a canionului, acolo unde apa este mai adanca, tinerii localnici se dau in spectacol sarind de pe stanci. Locul mai este cautat si de iubitorii de drumetii.
Am plecat de aici dupa masa, destinatia finala a zilei fiind desertul Wahiba. Drumul pana acolo a fost in totalitate pe sosea. La intrarea in desert am oprit in localitatea Bidiyah pentru a dezumfla rotile si de atunci pana a doua zi am experimentat desertul omanez. Prima data am oprit intr-o asezare traditionala de beduini unde in timp ce serveam ceai si cafea parfumata omaneza ni se prezentau diverse obiecte traditionale lucrate manual pentru a le cumpara de suvenir.
Cazarea am avut-o la Arabian Oryx Camp 4*, o locatie construita in stil traditional in mijlocul dunelor de nisip si care se incadreaza perfect in peisaj. Camp-ul are 63 de bungalow-uri decorate in interior cu elemente de arhitectura araba, o sala de mese, o sala acoperita pentru spectacole amenajata tot traditional si un loc in curte cu perne si covoare unde se poate sta in aer liber.
Pentru a suprinde apusul in desert, fiecare a ales cate un mijloc de deplasare: jeep-urile noastre, atv-urile sau camila. Nu a trebuit sa mergem prea mult deoarece eram deja in desert 🙂 dar a contat mai mult experienta sofatului pe dune cu impotmolirile de rigoare. Noaptea, dupa cina, gazdele ne-au oferit celor cazati acolo un spectacol muzical cu instrumente … dar din pacate fara „halemah” (numele dat dansului din buric in Oman).
A doua zi am plecat devreme deoarece ne astepta un drum lung si cu multe opriri pana in Muscat. Prima oprire a fost in portul Sur, unde in timpul unei croaziere de jumatate de ora cu barci traditionale am reusit sa ne facem o parere despre ce are de oferit orasul. Am trecut astfel pe langa turnurile Ayjah care supravegheau odata intrarea in apele portului, castelul Bilad, cornisa si portul Dhow si vestita barca folosita in expeditii in secolul trecut – Fatah Al Khair.
Din Sur drumul urmeaza linia de coasta pana in Muscat, distanta fiind de 200 km pe autostrada. La 50 de km de Sur se ajunge in dreptul drumului de acces catre canionul Wadi al Shab. In apropiere este amenajat un resort care ii poarta numele – Wadi Shab Resort, situat direct pe renumita plaja „white beach” si unde se poate servi pranzul inainte de a pleca catre canion. Coasta pe care se afla resortul este destul de abrupta ca relief, plaja are un nisip mare dar valurile sunt de nota zece.
Pentru a intra in canion, din parcarea de masini se ia o barca (costa 1 OMR dus-intors) pentru a putea trece raul care la varsarea in ocean formeaza un mic golfulet. Traseul prin canion se face pe jos si dureaza cam 45 de minute de mers intens, fara prea multe opriri. Drumul pe care se merge este o poteca care la inceput este marginita de palmieri dar mai apoi traseul devine destul de dificil pe alocuri datorita bolovanilor si stancilor pe care trebuie sa le ocolesti. In unele zone poteca este sapata efectiv in peretele de stanca al canionului si nu ai intr-o parte decat valea abrupta si nimic de care sa te sustii.
Dar tot efortul merita pentru a ajunge la cele trei piscine naturale iar cei curajosi si fara probleme cu inotul in spatii inguste pot parcurge inot inca cativa zeci de metri pana la cascada din pestera, punctul final. Este destul de dificil pentru cei fara antrenament mai ales ca acolo unde canionul se ingusteaza apa este destul de adanca si nu ai nici un suport de sustinere pe margini in afara de cativa bolovani de care nu prea poti sa te tii deoarece sunt acoperiti cu muschi alunecosi. In consecinta, daca nu ai rezistenta la inot si iti este teama de spatii inchise … mai bine privesti pestera si cascada din fotografii 🙂
Wadi al Shab este in topul canioanelor vizitate in Oman, oferindu-ne un sfarsit de zi si de traseu off road spectaculos. Traseul pe care l-am parcurs in aceste patru zile ne-a oferit experiente multiple si am aflat multe despre aceasta tara.
