Circuit PERU & BOLIVIA, 7-23.09.2024
2475 €
persoanaO excursie la inaltime, atat la propriu cat si la figurat, prin doua dintre cele mai misterioase tari de pe continentul Sud American: Peru si Bolivia. Vom strabate timp de doua saptamani campiile altiplano si platoul bolivian, atingand principalele atractii naturale si culturale ale acestor tari: Lima, Machu Picchu – una dintre cele sapte minuni ale lumii, lagunele cu ape colorate din misteriosul desert Salar de Uyuni si celebrul oras Potosi – vestit pentru bogatiile ascunse in zacamintele sale indelung dorite si cautate de catre colonisti. Vom vizita vechea capitala…
O excursie la inaltime, atat la propriu cat si la figurat, prin doua dintre cele mai misterioase tari de pe continentul Sud American: Peru si Bolivia. Vom strabate timp de doua saptamani campiile altiplano si platoul bolivian, atingand principalele atractii naturale si culturale ale acestor tari: Lima, Machu Picchu – una dintre cele sapte minuni ale lumii, lagunele cu ape colorate din misteriosul desert Salar de Uyuni si celebrul oras Potosi – vestit pentru bogatiile ascunse in zacamintele sale indelung dorite si cautate de catre colonisti. Vom vizita vechea capitala a tarii – Sucre si nu in cele din urma actuala capitala – La Paz. Vom ajunge apoi la lacul Titicaca, cel mai mare lac din America de Sud, unde vom vizita Insula Soarelui, pasind pe urmele vechilor civilizatii precolumbiene, urmase ale marelui Imperiu Inca care in trecut s-a intins si pe aceste teritorii. Circuit Peru si Bolivia.
Tarife
eur/pers
10-15 pers * | Supliment single | |
Loc in camera dubla | 2.475 | 475 |
*Pentru un grup mai mic de 10 persoane, pretul se va recalcula.
*Supliment single 475 eur
*In functie de orarul de zbor final, exista posibilitatea adaugarii inca a unei nopti. In acest caz pretul se va recalcula corespunzator.
Tariful include
- 15 nopti cazare cu mic dejun la hoteluri de 3* si 4*, dupa standarde locale
- Toate transferurile
- Transport adecvat marimii grupului
- Intrarile la obiectivele mentionate
- Ghizi locali vorbitori de engleza
- Insotitor de grup roman
Tariful nu include
- Taxa de viza 100 euro / persoana
- Bilet de avion international (aprox 1.200 eur)
- Bilet de avion La Paz – Uyuni (85 eur)
- Bilet de avion Sucre – Lima (260 eur)
- Tips pt ghizi locali si soferi (recomandabil 4-5 eur/zi/)
- Bauturile in timpul pranzului si cinei
- Consumul din mini bar de la hotel
- Asigurarea medicala/storno
Hoteluri recomandate
Lima: Jose Antonio Hotel 4*
Cusco: Sonesta Cusco hotel 4
Puno: Jose Antonio Puno 4*
La Paz: Quantu Hotel 3*+
Uyuni: Casa de Sal 4*
Potosi: Santa Teresa 3*
Sucre: Hotel Patrimonio 4*
Orar de zbor
07.09.2024: AF1089 OTP CDG / 06:25-08:35
07.09.2024: AF436 CDG LIM / 10:10-15:40
22.09.2024: AF483 LIM CDG / 18:00-13:25
23.09.2024: AF1589 CDG OTP / 10:10-15:40
Informatii si rezervari
Pentru rezervari si inscrieri, ne puteti contacta pe adresa de email contact@travelsmartinfo.ro sau la telefon: +40 725 432 749.
Nota 1: Preturile pot varia in functie de categoria de cazare aleasa si de disponibilitatile la momentul efectuarii rezervarii. Pretul si disponibilitatea Pachetului / Ofertei prezente sunt limitate si se supun unor conditii speciale de rezervare/confirmare/anulare. Variantele de cazare propuse sunt orientative iar in cazul indisponibilitatii acestora la data rezervarii, oferim alternative similare.
Nota 2: Rezervarea se supune conditiilor generale de rezervare, prezentate in Contractul – cadru de comercializare a produselor turistice.
Nota 3: Plata se poate face in EUR, USD sau in LEI la cursul BNR+2%.
Termene de plata:
- Pentru zborurile internationale: integral in momentul emiterii biletelor
- Pentru serviciile la sol: la confirmarea rezervarii 30%, cu 60 zile inainte de plecare: 70%
Travelsmartinfo.ro este agentie de turism touroperatoare si se adreseaza iubitorilor de experiente si destinatii de calatorie originale. Prezentul circuit ofera celor pasionati de aventura sansa de a cunoaste aceasta destinatie. Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne trimiteti opinia Dvs prin formularul de contact sau la adresa de email contact@travelsmartinfo.
Informatii generale
– conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice
– agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure
– agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu
– prezentarea la aeroport se va face cu minim doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora
– conducatorul de grup se va asigura ca programul se desfasoara conform itinerarului prezentat, va oferi asistenta in situatii de urgenta, va oferi informatii referitoare la excursiile optionale si la itinerar cu observatia ca nu are calificarea si atestarea legala de ghid turistic
– cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari
– clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale
– distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie si la cererea sa, va fi asistat de conducatorul de grup
– daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program
– agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana
– in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, blocarea aeroporturilor din ratiuni de securitate, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, blocaje rutiere, intarzieri in traficul auto datorita reparatiilor drumurilor sau a eventualelor accidente, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite; totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
– asezarea turistilor in autocar se va face incepand cu bancheta a doua, in mod aleatoriu, urmand ca incepand cu a doua zi ocuparea locurilor sa se faca prin rotatie
– agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
– conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere explicatii in interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducatorii de grup vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora
– excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia Travelsmartinfo srl; tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, sau din alta parte, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz, un ghid local; in tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate
– agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauza
– in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri
– agentia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecari de teren, caderi masive de zapada si evenimente politice neprevazute, greve, blocaje rutiere, starea proasta a drumurilor, etc.
– copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa detina acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti; d) insotitorii minorului sunt obligati sa aiba certificatul de nastere in original al copilului minor, aditional pasaportului si/sau cartii de identitate
– copii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual
– va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatoriei
– pentru posesorii de pasapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesara obtinerea vizelor de la ambasada din Bucuresti; in cazul neobtinerii vizei se retin penalizari pentru biletul de avion, asigurarea medicala si cheltuielile agentiei.
-
Plecare din:Bucuresti
-
Include:Bilet avionTaxe de aeroportIntrari obiectiveCazareGhid privatTransferuriMic dejun
-
Nu include:Pensiune completaDemipensiuneAll inclusiveAsigurare
ZIUA 1: BUCURESTI - LIMA
Intalnire pe Aeroportul Otopeni pentru imbarcarea pe cursa KLM de la ora 08:35 AM cu destinatia Amsterdam si mai departe Lima. Sosire pe aeroportul international Jorge Chavez din Lima la ora 19.10 aceeasi zi, iar dupa formalitatile de intrare in tara ne vom intalni cu ghidul local pentru a fi condusi la hotelul ales. Lima este o metropola cu peste 10 milioane de locuitori, un oras intr-o schimbare si forfota permanenta, mandru de istoria si trecutul sau si pe care reuseste sa le impleteasca armonios cu tendintele sociale si arhitectonice ale prezentului. Seara, cazare in Lima.
ZIUA 2: LIMA
- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Piata Armelor
- Catedrala
- Casa Aliaga
- Muzeul Larco Herrera
- Manastirea San Francisco
- Palatul Guvernului, Primaria
- Miraflores
- Shopping
Mic dejun. Intreaga zi este dedicata fascinantului oras de pe coasta Pacificului. Vom incepe cu partea veche, coloniala a orasului care datorita cladirilor istorice ridicate dupa modelul arhitectonic impus de Imperiul Spaniol a fost inclusa in Patrimoniul UNESCO. Kilometrul "0" este Piata Armelor (piata centrala) iar apoi vom porni catre: Catedrala a carei constructie a durat 80 de ani; Casa Aliaga, o vila coloniala oferita in 1535 de seful armatei spaniole Francisco Pizarro lui Jerónimo de Aliaga, unul dintre capitanii sai; Muzeul Larco Herrera unde vom vedea o impresionanta colectie de arta pre hispanica cu piese din aur si argint; Manastirea San Francisco cu tunelurile si catacombele sale; Palatul Guvernamental si Primaria.
Dupa ce vom lua pranzul la Cafe del Museo ne vom indrepta catre coasta Pacificului, in cartierele San Isidro si Miraflores de unde se poate admira coasta stancoasa si Oceanul. Ziua se poate incheia in Larcomar Shopping Mall sau in Perupa - o piata unde gasim lucrari de artizanat si mancare traditional. Seara, cazare in Lima.
ZIUA 3: LIMA - CUSCO
- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Zbor Lima - Cusco
- Tur de oras Cusco cu vizitarea:
- Fortareata Sacsayhuaman
- Cartierul San Blas
- Piata de Armas
- Catedrala
- Templul soarelui (Coricancha)
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor catre Cusco. Intreaga zi va fi dedicata vizitarii Cusco. Vom incepe cu fortareata Sacsayhuaman (aflata in patrimoniu UNESCO) situata la cateva minute de oras - una dintre cele mai emblematice constructii incase, construita in sec. al 15 -lea de catre Pachacutec si care este inca invaluita in mister datorita modului de transport al pietrelor imense utilizate la constructie. Ne intoarcem in oras si traversand cartierul San Blas (locul unde isi aveau resedintele nobilii incasi) ajungem in Piata Centrala - Plaza de Armas unde se afla si Catedrala si din care pleaca stradute pietruite unde mestesugarii isi au atelierele. Constructia catedralei a durat aproape 100 de ani si a fost utilizata piatra adusa de la fortareata Sacsayhuaman. Turul de oras se va incheia cu vizitarea Coricancha (Templul Soarelui), complex construit de Inca Pachacutec (1438-1572) si care apoi a devenit resedinta pentru Manastirea Santo Domingo la venirea spaniolilor. La acea vreme, se spune ca intreaga cladire era acoperita cu aur. Seara, cazare in Cusco.
Ziua 4: CUSCO - MACHU PICCHU
- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Poroy
- Aquas Caliente
- Machu Picchu
Mic dejun. Dimineata devreme vom fi transferati la statia de tren din Poroy pentru a lua trenul catre Aquas Caliente, asezare unde toata lumea poposeste inainte de a intra in cel mai important site arheologic peruan - Machu Picchu (1428-1572). Machu Picchu se traduce prin "Muntele Vechi" si se afla in patrimoniul UNESCO, fiind in acelasi timp una dintre cele 7 minuni ale lumii. Dupa vizita, ne vom intoarce in Aquas Caliente si de acolo cu trenul catre Poroy. La intoarcere in Aquas Caliente mai putem vizita piata traditionala a mestesugarilor locali pentru suveniruri. Seara, cazare in Cusco.
ZIUA 5: CUSCO - PUNO
Highlights of the day:
- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Pucara
- La Raya view point
- Raqchi
- Biserica Andahuaylillas
- Puno
Mic dejun. Astazi calatorim catre Puno. Pe traseu, a carui parcurgere va dura 10 ore, vom opri pentru a vizita vom vizita Biserica Andahuaylillas numita si "Capela Sixtina a Americilor" datorita pieselor de arta si decoratiunilor din interior. Urmeaza sa vizitam complexul incas Raqchi, construit in onoarea zeului Wiracocha. Constructia rectangulara era considerata la acea vreme ca fiind cea mai inalta din Lumea Noua cu cei 20 de metri inaltime ai sai. Apoi vom opri la Sicuani pentru pranz. Inainte de Puno, vom zivita Pucara si Muzeul Pucara Lithic - prima asezare umana din zonele inalte peruane (300 i.c.); o scurta oprire la La Raya - cel mai inalt punct de pe drumul catre Cusco (4313 m) iar apoi urmeaza Puno. Seara, cazare in Puno.
ZIUA 6; PUNO - LACUL TITICACA - COPACABANA (BOLIVIA)
- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Excursie pe Lacul Titicaca, Peru, cu vizitarea:
- Insulele plutitoare Uros
- Copacabana - Bolivia
Mic dejun. Astazi vom face o excursie pe Lacul Titicaca. Puno (numita si "Capitala Folclorului") este asezarea de pe malul lacului Titicaca fondata in 1668 si este punctul de plecare pentru a vizita insulele plutitoare Uros. Insulele sunt locuite din vremuri stravechi de o societate tribala care cu ingeniozitate a construit pas cu pas aceste platforme plutitoare din vegetatie si pamant. Materialul principal de constructie este trestia "totora" ce creste in lac, urmand un procedeu simplu: impletirea trestiilor acolo unde sunt mai dese pentru a facilita adunarea si colmatarea de vegetatie si lut, rezultand platforme de pamant si trestie solide pe care isi construiesc mai apoi casele. Dupa amiaza, ne indreptam spre spre granita cu Bolivia. Dupa indeplinirea formalitatilor de trecere a frontierei dintre Peru si Bolivia, ne vom continua traseul prin platoul bolivian strajuit de varfurile maiestuoase ale Anzilor Cordilieri. Calatorim spre Copacabana, localitatea de la care a fost „imprumutat” numele celei mai renumite plaje din Rio de Janeiro. Orasul situat pe malul lacului Titicaca este un important centru de pelerinaj religios unde se pastreaza vie cultura stramosilor Aymaras. De aici vom lua barca spre Insula Soarelui unde vom vizita vestigii arheologice precum Templul Pilkokaina, Scara Sfanta si Labirintul Chicana. Seara cazare in Copacabana.
ZIUA 7: COPACABANA - LA PAZ

- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Transfer in La Paz
Mic dejun. Astazi, ne indreptam spre La Paz - capitala guvernamentala a Boliviei, „cel mai inalt oras din lume”, fiind situat la o altitudine de 3.660 m. Orasul a fost fondat in anul 1548 de catre spaniolul Alonso de Mendoza, primul nume dat orasului fiind „La Ciudad de Nuestra Senora de La Paz”, pentru a celebra sfarsitul Razboiului Civil din Peru. Cazare in La Paz.
ZIUA 8: LA PAZ - VALEA LUNII

- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Tur de oras
- Plimbare cu telefericul
- Valea Lunii
Mic dejun. Astazi vom vizita capitala aflata la cea mai mare altitudine, adapostita la poalele Masivului Illimani, acoperit permanent de zapada. Vom incepe cu centrul orasului din Piata Murillo unde se afla situate Palatul Guvernului si Palatul Prezidential, vom vizita biserica Sf. Francisc si Calle de la Brujas cunoscuta si sub numele de „Targul vrajitoarelor”. Daca timpul permite, vom face si o plimbare cu Telefericul – cel mai comod si rapid mijloc de transport din La Paz.
Dupa masa, ne vom deplasa in afara orasului pentru a vizita formatiunile geologice din Valea Lunii, un loc spectaculos unde imaginatia fiecaruia va fi libera sa identifice diverse forme in ceea ce natura a sculptat de-a lungul milioanelor de ani. Cazare in La Paz.
ZIUA 9: LA PAZ – UYUNI – SALAR DE UYUNI

- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Zbor la Uyuni
- Salar de Uyuni
- Colchani
- Incahuasi
Mic dejun urmat de transfer la aeroport pentru imbarcarea pe zborul intern cu destinatia Uyuni. Sosire pe aeroportul din Uyuni unde ne vom intalni cu ghidul local apoi ne vom imbarca in masinile 4X4 pentru a pleca in expeditia de 3 zile / 2 nopti din marele desert alb al Americii de Sud – Salar de Uyuni. Prima oprire va fi la cimitirul trenurilor, aflat la marginea orasului Uyuni. Aici vom vedea prima locomotiva din Bolivia si vom invata despre istoria acestui mijloc de transport. In prezent, vantul si aerul sarat au transformat gara si trenurile in peisaje fantomatice, perfecte pentru fotografii. Continuam cu o scurta oprire in asezarea de mineri de sare Colchani unde vom vizita un hotel construit complet din sare si vom admira peisajele lunare pline din loc in loc cu ochiuri de apa sarata – Ojos de Agua Salada. Servim pranzul pe insla Incahuasi (Insula Pestelui) apoi urcam pe cel mai inalt punct de pe insula pentru a vedea cactusi giganti si formatiuni din corali pietrificati. Cina si cazare in hotel/hostel in Agencha.
ZIUA 10: SALAR DE UYUNI

- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Desertul Chiguana
- Canapa, Hedionda, Chiarcota
- Eduardo Avaroa reserve
Mic dejun. Prima oprire a zilei va fi in Desertul Chiguana inconjurat de vulcani (Ollague fiind unul dintre vulcanii inca activi). Continuam traseul pentru a vizita lagunele Canapa, Hedionda si Chiarcota unde vom putea zari grupuri de flamingo. Luam pranzul apoi intram in rezervatia Eduardo Avaroa National Reserve unde vizitam cel mai inalt si uscat desert din lume - Desertul Siloli une vom putea fotografia formatiunile vucanice numite Rock Tree si laguna rosie. Cina si cazare hotel/hostel in Huayllajara.
ZIUA 11: SALAR DE UYUNI - UYUNI
- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Geyser Sol de Manana
- Desertul Dali
- Laguna verde si alba
- San Cristobal
Incepem ziua la ora 5 AM cu o vizita la geyser-ul Sol de Manana aflat la o altitudine de 5.000 m si unde vom pasi printre cratere din care tasnesc aburi si fum iar namolul fierbe la o temperatura de peste 150 de grade Celsius. Doritorii pot face o baie in piscinele naturale cu apa calda (35 de grade Celsius). Continuam cu vizitarea Desertului Dali unde vom fi impresionati de culorile si formele pe care natura le-a asternut si construit in lagunele verde si albe, numite astfel dupa culoarea apei data de compozitia mineralelor. Lagunele sunt la cativa km distanta de granita boliviano-chiliana si de Vulcanul Licancabur. Ne intoarcem in Uyuni bucurandu-ne de peisajele spectaculoase, unice de-a lungul drumului. Luam pranzul apoi, la intoarcere, vom mai face o oprire in Rock Valley (Alota) si la satul San Cristobal. Sosire in Uyuni in jurul orei 18.30. Cazare in Uyuni.
ZIUA 12: UYUNI - POTOSI

- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Transfer in Potosi
- Tur de oras Potosi
Mic dejun. Transfer in Potosi – unul dintre orasele situate la cea mai mare inaltime din lume (4.093 m), asezare situata la poalele Muntelui Cerro Rico (muntele bogat) munte despre care se spune ca a avut depozite atat de mari de argint incat exploratorii, minerii si localnicii credeau ca este facut in intregime din pretiosul metal. Cunoscut in perioada colonizarii spaniole datorita faptului ca de aici pleca spre Europa cea mai mare parte a argintului extras din America de Sud, Potosi s-a dezvoltat si a ajuns unul dintre cele mai bogate orase coloniale din regiune. Argintul era transportat cu magari sau cu lame pana la coasta Oceanului Pacific de unde era imbarcat pe vase si transportat la Istmul Panama, de unde era din nou transportat cu magari pana la Portobelo, unde era imbarcat pe vasele care-l duceau in Spania. Din cauza exploatarii intensive, dupa anul 1800 rezervele de argint s-au epuizat, singurul metal care a mai fost extras ramanand cositorul. Numeroase cladiri pastreaza si in prezent farmecul si caracteristicile coloniale, atragand anual mii de turisti. Dupa dejun (inclus) vom vizita emblematica Casa de la Moneda si face un tur panoramic al orasului care va include Biserica San Lorenzo, Piata Centrala, punctul de belvedere San Francisco, Arcul Cobija, Manastirea Santa Teresa, Biserica La Merced si turnul Compania de Jesus. Cazare in Potosi.
ZIUA 13: POTOSI - SUCRE

- Mic dejun
- Ghid & transport privat
- Transfer in Sucre
- Tur de oras Sucre
Mic dejun urmat de transfer in Sucre. Odata ajunsi vom incepe un tur panoramic al orasului Sucre, care pana in sec. al XIX-lea a fost centrul judiciar, religios si cultural al regiunii. Astfel, inainte de venirea spaniolilor, asezarea s-a numit Characas, in timpul dominatiei spaniole a devenit La Plata (argint), cand a dobandit independenta s-a transformat in Chuquisaca, iar in anul 1839, dupa ce orasul a devenit capitala Boliviei, acesta a fost redenumit in onoarea revolutionarului Antonio Jose de Sucre devenit al 4-lea presedinte al Peru si al 2-lea al Boliviei. Afectat fiind de caderea industriei explotarii argintului, a pierdut statul de capitala in anul 1898 in favoarea orasului La Paz. Vom admira cartierele coloniale, Casa Libertatii, locul unde s-a semnat Declaratia de Independenta a tarii si care a fost initial manastire iezuita fondata in anul 1621, Plaza de la Recoleta si Universitatea, cel mai important reper istoric si arhitectonic al tarii. Dejun la restaurant local, dupa care vom vizita Museo del Tesoro (Muzeul Comorii). Cazare in Sucre.
ZIUA 14: SUCRE – TARABUCO - SUCRE
- Mic dejun
- Activitati optionale
Mic dejun. Optional, astazi vom putea face o excursie in colorata asezare Tarabuco situata la 65 km de Sucre. Recunoscuta prin targurile care se tin aici duminica, o calatorie pana aici este o buna oportunitate pentru a cumpara suveniruri si pentru a admira varietatea costumelor traditionale ale localnicilor, poncho-urile in diverse culori si desene si palariile care imita coifurile colonistilor. Cazare in Sucre.
ZIUA 15: SUCRE - LIMA
ZIUA 16: LIMA - BUCURESTI
- Lima: Jose Antonio Hotel 4*
- Cusco: Sonesta Cusco hotel 4
- Puno: Jose Antonio Puno 4*
- La Paz: Quantu Hotel 3*+
- Uyuni: Casa de Sal 4*
- Potosi: Santa Teresa 3*
- Sucre: Hotel Patrimonio 4*