Vacanta in Madagascar: de la Antsirabe la Fianarantsoa (III)

Mai jos sunt experientele adunate pe parcursul a doua zile si 550 de km. Am parcurs partea centrala de podis si munte a tarii si am trecut si luat pulsul catorva dintre cele mai importante orase ale tarii.

Ziua a-4-a a fost ziua „drumului lung”, peste 320 de km parcursi de la Andasibe pana in Antsirabe – orasul din inima Madagascarului. Jumatate de drum a fost oarecum plictisitor deoarece ne-am intors pe acelasi drum Andasibe – Antananarivo („rue nationale 2”) pe care l-am parcurs in ziua a doua. De mare ajutor a fost faptul ca Antananarivo are de vreo 2 ani sosea de centura deoarece altfel ar fi trebuit sa dam din coate prin inghesuiala din capitala (o fi fost meritul Summitului Tarilor Francofone? 🙂 ). Am atins capitala tangential, i-am facut cu mana si …. directia sud pe renumita sosea „rue nationale 7 – RN7” de pe care poti ajunge in toate parcurile din zona centrala, sudica si sud-vestica.

A fost o zi bogata in privelisti, locuri de vazut, de cunoscut oameni si mestesugurile lor. RN7 strabate zona muntoasa centrala urmand in unele parti cursurile raurilor Andromba si Onive motiv pentru care peisajele sunt superbe.

Dupa cativa zeci de km parcursi din Antananarivo spre sud am intrat intr-o regiune recunoscuta pentru atelierele in care se fabrica diverse produse din rafie de palmier (cosuri, obiecte decorative, palarii). Rafia este obtinuta dintr-o specie de palmier „palmierul de rafie” intalnit in special aici si in unele parti din America Centrala si de Sud. Rafia este de fapt fibra (vena) extrasa din frunzele palmierului ce pot atinge dimensiuni impresionante, printre cele mai mari din familia palmierilor. In aceasta regiune, pe malul raului Andrimba, se pot vedea mici tarabe amenajate pe marginea drumului si de unde se pot cumpara diverse obiecte din rafie.

Urmatoarea oprire a coincis cu ora pranzului: BEHENJY – micutul orasel, capitala foie gras-ului din Madagascar si locul de unde francezii s-au inspirat cu reteta de pate de foie gras si pe care au perfectionat-o ulterior. Strada principala este plina de bodegi-restaurante ce in malgasa se numesc „hotely”. Nu sunt cele mai atractive pe dinafara dar mancarea are un gust nemaipomenit fie ca este pe baza de foie gras (pate, medalion) sau muschiulet de zebu (vita africana cu cocoasa). Aici cu 3-4 EUR mananci un pate de foie gras de prima clasa sau un medalion de zebu.

Peste inca 25 de km pe soseaua ce urmeaza cursul raului Andrimba am ajuns in AMBATOLAMPY – orasul care traieste din atelierele unde se recicleaza aluminiul. In oras sunt cateva ateliere de turnatorie unde se topeste aluminiul colectat. Operatiunile sunt manuale si rudimentare si pentru cele cateva zeci de minute petrecute acolo ne-am intors bine de tot in timp. Bucatile de aluminiu sunt topite in niste oale de fonta ce sunt asezate pe carbunii din asa zisele cuptoare. Cand metalul este topit se scot oalele respective cu niste clesti si se toarna in matritele pregatite dintr-o argila speciala asemeni unui praf de cenusa. Totul este rudimentar, nesanatos (mai ales pentru cei ce lucreaza) … dar a fost o experienta inedita si un pic trista vazand conditiile in care lucreaza oamenii.

Dupa ce am plecat din Ambatolampy relieful a devenit din ce in ce mai accidentat, cu paduri de foioase (eucalipti)  iar terasele cu orez asezate de o parte si de alta a malurilor abrupte ale raului Onive ne ofereau la fiecare cotitura motive sa oprim pentru a face poze.

Mestesugurile principale din zona se bazeaza pe prelucrarea lemnului, fiind expuse pe marginea drumului masinute lucrate in totalitate din lemn. Respectivele miniaturi sunt oferite in general cadou baietilor cu ocazia sarbatoririi circumciziei – eveniment de mare importanta in viata unui baiat malgas. Evenimentul se intampla la o varsta frageda (2-3 ani) dar daca familia are mai multi baieti se face pentru toti o singura data deoarece este destul de costisitor (familia trebuie sa faca o adevarata petrecere in ziua premergatoare). Circumcizia se face in general in sezonul uscat, iarna, pentru a preveni infectiile. Odata cu petrecerea din ziua premergatoare „operatiei” se planteaza in curtea baiatului un bananier – simbol al fertilitatii.

Spre seara am ajuns in ANTSIRABE – orasul din centrul Madagascarului. Antsirabe este un oras „adevarat”, istoric, cu numeroase vestigii din perioada coloniala, are peste 250.000 locuitori si este recunoscut pentru centrele de tratament cu ape termale care au fost construite aici incepand cu anii 1920. Numele sau se traduce prin „orasul cu multa sare”. Antsirabe este situat la altitudinea de 1500  de metri asa ca serile sunt cu mult mai racoroase. Este vizibila si o schimbare in culturile agricole: daca pana acum mango si bananele erau peste tot, aici predomina piersicile, prunele si din belsug legumele ajutate sa creasca de clima mai rece. De asemenea, orezul este inlocuit de porumb.

Ziua a-5-a. Dimineata am inceput vizitarea orasului, nelipsind de pe traseu: gara – monument istoric ce dateaza din 1923, bulevardul central care bineinteles ca se numeste „L′Avenue d′Independence” si unde se afla mai multe cladiri administrative, monumentul Fahaleovantena (numit si „La Stèle de l’Indépendance”) ridicat cu ocazia castigarii independentei tarii si pe care sunt cioplite in piatra emblemele celor 18 triburi din Madagascar.

O piesa arhitectonica aparte o reprezinta cladirea istorica – Hotel des Thermes, construita in 1922, o vila impozanta asezata in mijlocul unui parc de 4 hectare. Cladirea se afla la capatul bulevardului central, in partea opusa garii. Locatia a avut dintotdeauna destinatie turistica si de-a lungul timpului multe personalitati ale lumii au fost cazate aici. Sunt mai multe tipuri de camere si apartamente iar in curtea interioara este si o piscina.

Una dintre experientele care trebuie incercate in Antsirabe este plimbarea cu ricsa. Sunt peste tot, se misca ca intr-un furnicar, asa ca vrei nu vrei tot in ricsa ajungi 🙂

Partea comerciala a orasului, spre deosebire de bulevardul L′Avenue d′Independence, este ametitoare: ricse, vanzatori volanti, masini, magazine … Este interesant sa hoinaresti un pic si pe stradutele laturalnice, mai linistite,  pentru a vedea arhitectura caselor coloniale.

Tot in zona centrala este si piata orasului. Este recomandata pentru spectacolul oferit, cateva minute fiind suficiente (mai mult nu te lasa mirosurile).

Merita apoi sa te racoresti cateva minute in Catedrala orasului si sa admiri vitraliile din interior.

Daca tot esti in Antsirabe trebuie sa vizitezi unul dintre atelierele unde se prelucreaza pietrele semipretioase si se vand diverse obiecte facute din acestea (Madagascar este renumit pentru safire, aici fiind scoasa la lumina peste 50% din productia mondiala de aceasta piatra semipretioasa). Atelierele sunt detinute in mare parte de descendentii emigrantilor asiatici. La intrare ti se explica cum sa deosebesti diversele tipuri de pietre semipretioase apoi esti condus intr-o curte interioara unde esti invitat sa-ti alegi dintr-o gramada de pietre colorate cateva bucati ca si cadou … pe care apoi esti pus sa le platesti 🙂 Bonus, o intrecere intre broaste testoase.

Vizitarea orasului Antsirabe ne-a luat cam 4 ore, in aceasta zi mai avand de parcurs inca 250 de km pana in Fianarantsoa. Soseaua RN7 strabate din plin de la nord la sud Masivul Ankaratra, natura si peisajul se transforma din terase de orez si vegetatie luxurianta in relief pietros, arbusti, muschi si pini, specifice zonelor inalte si golase. La traversarea masivului drumul insoteste raul Mania pe o mica portiune oferindu-ne imagini spectaculose cu cascade si ape involburate. Am inteles de la ghid ca in anotimpul ploios raul este de nerecunoscut, crescand cu pana la 3 metri.

Un lucru delicios din Madagascar mi-a atras atentia: mierea de eucalipt. In aceasta regiune sunt multe cooperative ce cresc in comun stupi si o parte din productie se vinde direct in magazinele improvizate pe marginea drumului.

Tot in zona, ori de cate ori opresti esti invadat de vanzatorii ambulanti de piersici si corcoduse (care au luat locul bananelor si fructelor de mango datorita schimbarii climei).

Putin dupa ora pranzului am ajuns in AMBOSITRA – un oras renumit prin atelierele cu mestesugari populari (in special prelucrarea lemnului) unde am si luat pranzul. De aici se pot cumpara tablouri din lemn si sculpturi la preturi bunicele.

Cu 20 de km inainte de a ajunge in Fianarantsoa am parasit soseaua RN7 si facut stanga pe unul dintre cele mai imposibile drumuri pe care am fost vreodata. Scopul: pentru a vizita plantatia de ceai SIDEXAM. 15 km pe un drum unde se mai vedeau pe ici pe colo urme de asfalt si care am fi preferat sa fi fost rase cu totul de un buldozer. A fost cel  mai prost drum din Madagascar, in rest neavand de ce sa ma plang.

Cazarea la sfarsitul zilei am avut-o la pensiunea Le Lac, un complex de bungalow-uri pe marginea unui lac, inconjurate de o adevarata gradina botanica.

Dimineata am inceput ziua cu vizita la plantatia de ceai. Fabricuta are un stabiliment si echipamente noi iar plantatiile de ceai de unde se aprovizioneaza sunt dincolo de gard. La intrare am fost asteptati de o doamna ce ne-a explicat pe indelete despre fabricarea ceaiului. Cred ca stie toata lumea ca nu exista decat o specie de ceai (dar calitatea ei difera in functie de sol si clima). Sunt in general 6 pasi in producerea ceaiului: culegerea manuala a frunzelor, uscarea initiala pe niste paturi imense cu site unde este suflat aerul de jos in sus (se elimina 30% din umiditate), maruntire, fermentare (doar pentru ceaiul negru), uscare pentru 20 de minute la 100 ºC intr-un cuptor, separarea pe 5 tipuri de granulatie printr-un sistem de cernere cu site si ambalarea. Mai reamintesc ca la recoltarea frunzelor de ceai se culeg doar primele 3 frunze din varful plantei, cele mai tinere. Cele cinci tipuri de ceai rezultate din cernere au granularitate diferita fapt care le influenteaza aromele eliberate. Ceaiul verde nu trece prin procesul de fermentare, el fiind uscat direct dupa maruntire.

Dimineata devreme am plecat spre FIANARANTSOA numit in malgasa si „orasul cu buna educatie”. Localitatea are in jur de 200.000 de locuitori si se bucura de o foarte buna reputatie datorita unui numar mare de scoli si chiar o universitate. Orasul este si un centru religios important, aici fiind cele mai vechi catedrale protestante si luterane din tara. Orasul este tipic pentru Madagascar, aglomerat dar are o particularitate fata de celelalte asezari: un „belle vue” , o terasa amenjata situata sus de tot pe un deal de unde orasul apare la picioarele tale.

Povestea continua …. 🙂